SPORÍ, sporesc, vb. IV. 1. Tranz. A face să crească (în volum, în cantitate); a mări, a înmulți. Îngrășămintele azotoase sporesc producerea de clorofilă. SĂVULESCU, M. U. I 173. O fîntînă strîmbă pe lumina zării Pare că sporește liniștea-nserării. TOPÎRCEANU, B. 13. Manea... da din umeri, zîmbea din cînd în cînd, dar nu sporea vorbele. SLAVICI, N. I 133. 2. Intranz. și (rar) refl. A deveni mai mare (în volum, în cantitate); a crește, a se mări, a se înmulți. Să sporească producția, să fim frunte-n întrecere, Să răpunem cărbunii ca secara sub secere! DEȘLIU, G. 47. O coloană de fum se înalță din horn către ceruri, Stăruie – o clipă sporind, se risipește apoi. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 41. An cu an împărăția tot mai largă se sporește. EMINESCU, O. I 144. 3. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor. Totdeauna găsea el de lucru: la toți muncea și la toți sporea lucrul lui. ISPIRESCU, L. 206. Unde-s doi, puterea crește, Și dușmanul nu sporește! ALECSANDRI, O. 142. Acel ce tuturor se laudă și spune, În trebi puțin sporește. DONICI, F. 35. ♦ A deveni prosper, a prospera. O ființă cît de slabă sporește cînd își răzbună. HASDEU, R. V. 60. 4. Intranz. (Învechit și arhaizant) A-și da silința, a se zori. Eugariul însă, sporind mai mult, au ajuns la un sîn de marea. DRĂGHICI, R. 167. ◊ Fig. Toată firea... lucrează zi și noapte sporind cătră înmulțire. CONACHI, P. 270. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. Dacă aș fi într-adevăr dușman măriei-tale, atunci aș fi sporit și eu cu îndemnul pe prietinii mei... ca să trimeată, cu sol, anume cărți pe care le au ei. SADOVEANU, Z. C. 103. 5. Tranz. A povesti (exagerînd), a spune (verzi și uscate); a flecări. Dragă Chiriac, să n-am parte de ochii mei... dacă știu eu ceva la sufletul meu din cîte ți le-a sporit dumnealui. CARAGIALE, O. I 65. Și sporește cît de multe Cui o vrea să te asculte. PANN, P. V. I 18. Cu urechea-mi asculta Cîte vorbise mă-sa, Cîte sporise ceata. TEODORESCU, P. P. 586.