splínă (-ne), s. f. – 1. Organ anatomic, lien. – 2. Contrafișă, tirant. – 3. Partea anterioară a unui vehicul. – Mr., megl. splină, istr. splinĕ. Lat. splĕnem < gr. σπλήν (Cihac, I, 260; Philippide, Principii, 148; Pușcariu 1625; REW 8164; Diculescu, Elementele, 476), cf. sl. splina, alb., bg. splin (Miklosich, Fremdw., 127). Der. din ngr. σπλήνα (Cihac, II, 701; Murnu 52; Tiktin) sau din sl. (Conev 90; Rosetti, III, 92) nu este posibilă, dacă se are în vedere rotacismul istr. și din Trans. (cf. Petrovici, Dacor., X, 32). Der. splina (var. splini, însplina, însplinoșa), vb. (a suferi de splină anumite animale); splinuță, s. f. (plantă, Solidago virga aurea). Din rom. provin mag. szplina (Edelspacher 22) și bg. splină (Capidan, Raporturile, 212).