spírit (-te), s. n. – 1. Minte, rațiune, inteligență, părere; semn grafic. – 2. Glumă, banc. Lat. spiritus (sec. XIX); sensul al doilea după fr. mot d’esprit. Este dubletul lui spirituș (var. spiriduș), s. m. (familiar, duh rău în serviciul unui vrăjitor), din lat., cu pronunțarea mag. (Tiktin), cf. pol. spiritusek; și al lui spirt (var. megl. șpirț, mr. șpirtu), s. n. (alcool; înv., esență; zvîrlugă, om neastîmpărat), din it. spirito, cf. ngr. σπίριτο, rus. spirt (Cihac, II, 357; Sanzewitsch 209), tc. ispirto; der. spirtos, adj. (alcoolic). Der. (din fr.) spiritism, s. n.; spiritist, s. m.; spiritual, adj.; spiritualism, s. n.; spiritualist, s. m.; spiritualitate, s. f.; spiritualiza, vb.