SPINTECĂTÚRĂ, spintecături, s. f. Tăietură lungă și adîncă, crăpătură, despicătură. Trebuie o mică școală pentru a ști cum să scoată ochiul cu o bucată de coajă, pentru a se lipi de spintecătura unde are să trăiască altoiul. La TDRG. ◊ Fig. Motrul, tolănit în spintecătura dealurilor ca un balaur ostenit, își tremură solzii sclipitori în soare. VLAHUȚĂ, O. A. II 128.