SPINTECĂTÚRĂ, spintecături, s. f. Tăietură lungă și adâncă; crăpătură, despicătură; (concr.) loc unde s-a făcut o asemenea tăietură; despicătură. – Spinteca + suf. -ătură.

SPINTECĂTÚRĂ, spintecături, s. f. Tăietură lungă și adâncă; crăpătură, despicătură; (concr.) loc unde s-a făcut o asemenea tăietură; despicătură. – Spinteca + suf. -ătură.

SPINTECĂTÚRĂ, spintecături, s. f. Tăietură lungă și adîncă, crăpătură, despicătură. Trebuie o mică școală pentru a ști cum să scoată ochiul cu o bucată de coajă, pentru a se lipi de spintecătura unde are să trăiască altoiul. La TDRG. ◊ Fig. Motrul, tolănit în spintecătura dealurilor ca un balaur ostenit, își tremură solzii sclipitori în soare. VLAHUȚĂ, O. A. II 128.

spintecătúră s. f., g.-d. art. spintecătúrii; pl. spintecătúri

spintecătúră s. f., g.-d. art. spintecătúrii; pl. spintecătúri

SPINTECĂTÚRĂ s. 1. ruptură, sfâșietură, (înv.) spărtură. (~ la o haină.) 2. crăpătură, despicătură, tăietură. (~ la fustă.)

spintecătură f. 1. acțiunea de a spinteca și rezultatul ei; 2. bucată de lemn spintecat.

spintecătúră f., pl. ĭ. Loc spintecat. V. sfîșietură.

SPINTECĂTURĂ s. 1. ruptură, sfîșietură, (înv.) spărtură. (~ la o haină.) 2. crăpătură, despicătură, tăietură. (~ la fustă.)

spintecătură, spintecături s. f. (vulg.) prostituată.