spic n., pl. e (lat. spicum și spica, spic; it. spiga [spigo nume de plantă], pv. espic, espiga, fr. épi, sp. pg. espiga). Vîrfu paiuluĭ saŭ cotoruluĭ care conține grăuntele la graminee (la popușoĭ numaĭ florile): grîu a dat spic, spicu greu se apleacă. Ca spicu grîuluĭ, bălan.