spátă f., pl. spate și spete (lat. spatha, lopățică, spadă lată cu doŭă tăĭușurĭ, d. vgr. spáthe; it. spada, pv. espaza, fr. épée, cat. espasa, sp. pg. espada; alb. špátă, vsl. spata: germ. spate, hîrleț. V. spadă, spatie, spătează, spangă, epolet, spalier spetesc). Omoplat. Spadă (vechĭ). La războĭu de țesut, piesa pin care se trag firele urzeliĭ (E compusă din doŭă bețe paralele unite între ele cu niște bețitoare late și dese ca dințiĭ unuĭ peptene). Pl. Spătar, acea parte a scaunuluĭ de care-țĭ rezemĭ spatele: scaun cu spate. Dos, partea din apoĭ: spatele uneĭ armate. Fig. Sprijin, proptele, protecțiune (adică: aĭ pe ce să te sprijinĭ, o rezemătoare, spate saŭ spătar): a avea spete (nu și spate!). Lat în spate (saŭ în spete), spătos, robust. A nu ști nicĭ ca spatele, a nu bănuĭ măcar, a nu ști nimic despre un fapt. A întoarce cuĭva spatele, 1. a nu-ĭ da atențiune (din întîmplare saŭ de dispreț), 2. a fugi, a părăsi lupta. A lua de spate, a da afară cu forța. A bate pe spate (saŭ pe umăr), a felicita familiar saŭ ironic punînd cuĭva mîna pe umăr. De la, din saŭ pe la spate, din apoĭ, pe din apoĭ: armata fu atacată de la, din saŭ pe la spate. Spata draculuĭ, ferigă. Se zice des și spatele meŭ, ca și brațele meŭ, prin confuziunea f. pl. în e cu m. sing. în e.