spátă (-te), s. f. – 1. Scapulă, omoplat. – 2. Labă la patrupede. – 3. Spătarul scaunului. – 4. Pieptene la războiul de țesut. – 5. Spadă. – 6. Spinare. – 7. Partea din spate, dos, revers. – Var. spate, pl. spete. Mr., megl. spată, istr. spǫte. Lat. spatha (Diez, Gramm., I, 21; Pușcariu 1616; REW 8128), cf. alb. špathë (Philippide, II, 655), it. spada, spadola, sp. espada, espadilla, ca și lat. spatula (REW 8130). Pentru sensurile 6-7 se folosește numai sing. spate. Der. directă din gr. σπάθη (Diculescu, Elementele, 464) nu pare preferabilă. Sensul 4 apare și în gr. Der. spăcel, s. n. (bluză; vestă; corset), în Trans. și Banat, în loc de *spătcel (Tiktin); spătar, s. m. (fabricant și vînzător de spade); spătar, s. n. (spetează; curea de ham); spătos, adj. (lat în spate, robust); spetează, s. f. (rezemătoare; scîndură de legătură între părți de obiecte; tijă; obligeană, Acorus calamus; stuf, Typha angustifolia; pipirig, Juncus effusus; specie de papură, Gladiolus imbricatus; Arg., îmbrăcăminte), cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477; după Diculescu, Elementele, 465, din gr. σπαδίδιον); speti, vb. (a se deșela; a se dăula; a se obosi, a se istovi muncind); speteală, s. f. (oboseală, osteneală, epuizare). Este dubletul lui spadă, s. f., din it. spada, der. spadasin, s. m., din fr. spadassin; și al lui spatiu (var. spatie), s. m. (treflă, la cărți de joc), din ngr. σπαθί. – Cf. spătar. – Din rom. provine bg. spetează (Capidan, Raporturile, 224).