SPECULÁȚIE, speculații, s. f. 1. Studiu, cercetare abstractă, considerație pur teoretică asupra unei probleme. 2. Speculă în afaceri; afacere bazată pe înșelătorie. 3. Tranzacție bursieră de valori prin care se urmărește realizarea de profit. [Var.: speculațiúne s. f.] – Din fr. spéculation.

SPECULAȚIÚNE s. f. v. speculație.

SPECULÁȚIE, speculații, s. f. 1. Studiu, cercetare abstractă, considerație pur teoretică asupra unei probleme. 2. Speculă în afaceri; afacere bazată pe înșelătorie. 3. Tranzacție bursieră de valori prin care se urmărește realizarea de profit. [Var.: speculațiúne s. f.] – Din fr. spéculation.

SPECULAȚIÚNE s. f. v. speculație.

SPECULÁȚIE, speculații, s. f. 1. Cugetare abstractă și pur teoretică asupra unei probleme; teoretizare ruptă de practică și de experiență. Orice speculație care n-are legătură cu viața e moartă. BARANGA, I. 195. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. Dacă vreo speculație filozofică mișcă dureros inima omenească, împrăștie melancolia, deznădejdea într-o societate, asta înseamnă că societatea era bolnavă mai înainte. GHEREA, ST. CR. I 65. 2. (Astăzi rar) Speculă în afaceri; afacere bazată pe înșelătorie. Să vorbim de motivul pentru care te-am rugat să vii cu mine. – Care motiv?... A fi iar vro speculație cu folos sigur. ALECSANDRI, T. 768. ◊ Fig. Patrioții cei falși?... Cei cari fac din patriotism o speculație și din presă o tarabă de marfă minciunoasă? ALECSANDRI, T. 1740. – Variante: speculațiúne (CĂLINESCU, E. 17, GALACTION, O. I 233, CARAGIALE, O. VII 200), (învechit) spiculáție (GORJAN, H. IV 135) s. f.

SPECULAȚIÚNE s. f. v. speculație.

speculáție (-ți-e) s. f., art. speculáția (-ți-a), g.-d. art. speculáției; pl. speculáții, art. speculáțiile (-ți-i-)

speculáție s. f. (sil. -ți-e), art. speculáția (sil. -ți-a), g.-d. art. speculáției; pl. speculáții, art. specaláțiile (sil. -ți-i-)

SPECULÁȚIE s. 1. speculă. (~ cu valori economice.) 2. afacere, (fam.) bișniță, gheșeft, (fam. fig.) învârteală. (Face tot felul de ~ii.)

SPECULÁȚIE s.f. 1. Faptul de a specula; teoretizare abstractă metafizică, ruptă de practică și de experiență. 2. Speculă, înșelătorie; afacere. ♦ (Fin.) Exploatare prin afaceri bancare și de bursă; speculă (2). [Gen. -iei, var. speculațiune s.f. / cf. fr. spéculation, lat. speculatio].

SPECULAȚIÚNE s.f. v. speculație.

SPECULÁȚIE s. f. 1. faptul de a specula (II); teoretizare abstractă, metafizică, ruptă de practică și de experiență. 2. (fin.) tranzacție de bursă, din vânzare-cumpărare de valori cu scopul de a obține câștiguri mari. ◊ afacere bazată pe înșelătorie; speculă (2). (< fr. spéculation, lat. speculatio)

SPECULÁȚIE ~i f. 1) Tranzacții de bursă pentru obținerea de mari câștiguri. 2) Teoretizare abstractă care nu ține cont de practică. [G.-D. speculației; Sil. -ți-e] /<fr. spéculation, lat. speculatia, ~onis, germ. Spekulation

speculați(un)e f. 1. acțiunea de a specula, de a medita cu atențiune; 2. cercetare abstractă, teorie: speculațiunile metafizicei; 3. speculă.

*speculațiúne f. (lat. speculatio, spionaj, contemplare; fr. spéculation). Studiŭ, teorie, cugetare (în opoz. cu practică): speculațiunĭ metafizice, asta nu e bun de cît în speculațiune. Speculă, exploatare, operațiune negustorească saŭ financiară: speculațiunĭ de bursă. – Și -áție.

SPECULAȚIE s. 1. speculă. (~ cu valori economice.) 2. afacere, (fam.) bișniță, gheșeft, (fam. fig.) învîrteală. (Face tot felul de ~.)