spárge (-g, -rt), vb. –
1. A Împrăștia, a risipi, a dispersa. –
2. A dizolva, a lichida. –
3. A rupe, a distruge o armată. –
4. A deschide, a face o deschizătură. –
5. A rupe, a frînge, a face bucăți. –
6. A desființa, a distruge, a sfîșia. –
7. A încălca, a viola, a nu respecta. –
8. A se deschide, a plesni un abces. –
9. (
Refl.) A se izbi, a se deslănțui. –
Mr. (a)spargu, (a)șparșu, (a)spardzire,
megl. sparg(iri),
istr. spǫrg, spǫrt.
Lat. spargĕre (Cihac, I, 259; Șeineanu, Semasiol., 162; Pușcariu 1614; REW 8120),
cf. it. spargere,
prov. esparzer,
cat.,
port. espargir,
sp. esparcir. –
Der. spărgăcios,
adj. (fragil, casant); spărgător,
adj. (care sparge;
s. m., hoț prin efracție;
s. n., instrument de spart); spărgălui,
vb. refl. (
Olt., a se împrăștia, a se risipi); spargere,
s. f. (acțiunea de a sparge sau de a rupe; furt prin efracție); spărtură,
s. f. (ruptură, crăpătură; fragment, bucată;
înv., împunsătură, gaură).