chiosáv am [At: ALRM / Pl: ~i / E: bg кocaвь cf srb cósav] (Reg) Spân.

chioșắc sm, a [At: ALRM II/I, h. 81 / Pl: ? / E: tc kjosik] 1-2 (Reg) (Om) spân.

SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

ȘPAN¹, șpani, s. m. 1. (În Evul Mediu în Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor sau (mai târziu) șef administrativ al unui ținut. 2. (Înv. și reg.) Intendent, administrator. – Din magh. span.

ȘPAN², șpanuri, s. n. 1. Așchie de metal provenită din prelucrarea la strung, la freză. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. – Din germ Span.

SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă și de mustăți. – Lat. *spanus.

ȘPAN¹, șpani, s. m. 1. (În orânduirea feudală din Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor sau (mai târziu) șef administrativ al unui ținut. 2. (Înv. și reg.) Intendent, administrator. – Din magh. span.

ȘPAN², șpanuri, s. n. 1. Așchie provenită din prelucrarea la strung, la freză a metalelor, a lemnului etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. – Din germ. Span.

SPÎN, -Ă, spîni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Căruia nu-i crește barbă și mustață (aproape) deloc. Un bărbat uriaș cu fața spînă se ridică. CAMILAR, N. I 184. Era un om fără vîrstă, scund și cu ochii șterși. Zîmbea încremenit cu obrazu-i spîn. SADOVEANU, B. 22. Era mic, subțire, puțin cam spîn și vioi ca o veveriță. GALACTION, O. I 213. Dragu-mi-i fecioru spîn, Că-i și tînăr și bătrîn. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 460. ♦ (Substantivat, m.) Bărbat căruia nu-i crește barbă și mustață. Din lipsă de umezeală, grîul în multe locuri răsărise ca barba spînului; ici un fir, colo un fir. SADOVEANU, M. C. 176. Spînul vrea să-ți răpuie capul cu orice chip și de aceea te-a trimis să-i aduci sălăți din grădina ursului. CREANGĂ, P. 213. ◊ Expr. A trage nădejde ca spînul de barbă v. barbă (1).

ȘPAN, șpanuri, s. n. 1. Așchie provenită din prelucrarea metalelor, a lemnului sau a altor materiale la strung, la freză etc. Meșterul a trebuit... să-și deșerte, toată încărcătura de zgură, șpan și rumeguș de lemn, adunată pe tălpi în ziua aceea de hoinăreală bezmetică între depou și ateliere. GALAN, Z. R. 80. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se face șindrilă sau doage. – Pl. și: (2, m.) șpani (PAMFILE, I. C. 109).

SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. Căruia nu-i crește (aproape) deloc barbă și mustață. Față spână. Om spân. ◊ (Substantivat, m.) Spânul vrea să-ți răpuie capul (CREANGĂ). – Lat. *spanus (< gr.).

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spấnă, pl. spấne

șpan¹ (titlu nobiliar) s. m., pl. șpani

șpan² (așchie) s. n., pl. șpánuri

spân adj. m., pl. spâni; f. sg. spână, pl. spâne

șpan (titlu nobiliar) s. m., pl. șpani

șpan (tehn.) s. n., pl. șpánuri

SPÂN adj. (reg.) spânău, spânzac, spânzatic. (Om ~.)

ȘPAN s. v. administrator, intendent.

ȘPAN s. (IND.) v. așchie.

ȘPAN s.n. 1. Așchie de lemn sau de metal provenită din prelucrarea acestora la strung, la freză etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. [Pl. șpanuri, (s.m.) șpani. / < germ. Span].

ȘPAN s. n. așchie de lemn sau de metal din prelucrarea acestora la strung, la freză etc. (< germ. Span)

spîn (-ni), adj. m. – Glabru, fără păr. – Mr. spîn. Gr. σπάνος, de la στάνυς „lipsă de densitate” (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 și 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spënk, sl. spanŭ. Prezența unui intermediar lat. *spanus nu pare o ipoteză posibilă și nici necesară (calabr., sicil. spanu este împrumut direct din gr.). Der. din sl. este posibilă, dar se lovește de dificultatea trecerii lui an › în, care este aceeași din cuvintele mult discutate, jupîn, smîntînă, stînă și stăpîn. – Der. spînatic (var. spînatec), adj. (glabru).

șpan (-ni), s. m. – Viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. Mag. spán, ispán (Candrea; S. Pop, Dacor., VIII, 66). – Der. fișpan, s. m. (Trans., prefect, guvernator), din mag. fő-ispán.

SPÂN ~ă (~i, ~e) și substantival (despre bărbați) Căruia nu-i crește barbă și mustăți. /<lat. spanus

ȘPAN ~uri n. 1) Așchie desprinsă în procesul prelucrării metalelor la strung sau la freză. 2) Despicătură din trunchiul unui copac din care se fac doage sau șindrilă. /<germ. Span

ȘPAN s.m. (Ban., Trans. SV) Nobil care stăpînea sau administra un ținut. Cine va ține vrăji, aceia să să de șpanilor, să nu să vor lăsa. SAVA, AȘEZĂMÎNTURILE. Din mila... șpanului săcuilor. SA, 2r. Ishpan. Castellanus. Comes. AC, 344; cf. PP, 3. ♦ (Mold.) Nobil. Izvorîia den toată lumea la Italiia, pentru să fie în volniciia Italiei șpan, adecă nemiș, cum dzic leșii șlehtici. NCL I, 47; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. Variante: ișpan (AC, 344; PP, 3). Etimologie: magh. spán, ispán. Cf. șleahtic.

span s.n. (înv.) veche unitate de măsură pentru lungime; palmă.

șpan, șpani, s.m. 1. (înv.; în orânduirea feudală din Transilvania) titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor al unui ținut. 2. (înv. și reg.) administrator, intendent al unui ținut. 3. (reg.) prefect. 4. (reg.) subprefect. 5. (reg.) pădurar.

spân a. și m. imberb. [Gr. bizantin SPANÓS].

spîn, -ă adj. (mgr. spanós, spin). Căruĭa nu-ĭ crește barba și mustățile: om spîn, față spînă. A trage nădejde ca spînu de barbă (saŭ: ca prepelița de coadă), a spera în zadar.

1) șpan m. (ung. ispán). Trans. Vicecomitele unuĭ comitat în Ungaria.

2) șpán, -ă adj. V. span.

SPÎN adj. (reg.) spînău, spînzac, spînzatic. (Om ~.)

șpan s. v. ADMINISTRATOR. INTENDENT.

șpan, șpani, (ișpan, fișpan), s.m. – (reg.) (În Transilvania Evului Mediu) Viceconte, viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. În Maramureș, are și sensul de prefect (v. Bârlea, 1924: Lenghel, 1979) sau logofăt (Țiplea, 1906): „Nu-mi dau mintea cât o am / De binele unui șpan” (Bârlea, 1924, II: 265). ♦ (onom.) Șpan, Span, nume de familie frecvent în zona Ardusat (324 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. spán, ispán „logofăt; prefect” (Scriban; Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

șpan, -i, s.m. – (În Transilvania Evului Mediu) Viceconte, viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. În Maramureș are și sensul de prefect (v. Bârlea 1924: Lenghel 1979) sau logofăt (Țiplea 1906): „Nu-mi dau mintea cât o am / De binele unui șpan” (Bârlea 1924 II: 265). Șpan, nume propriu. – Din magh. spán, ispán „prefect” (DER).

SPAN etnic, < gr. ἰσπανος „spaniol”. 1. Ispan, olt. (17B I 365, III 69); – vecin(17 B IV 300). 2. Span, călugăr munt. (Sd VII 272); Spanopul boier munt. 1433- 1446 (Rel). 3. + suf. -ache: Spanache, Ion 1790 (BCI VII 21); cont. cu spîn: Spînachi, Ion (Bîr II), poate fi același. 4. Din rus иcпaнeц, -нкa „spaniol, -ă” avem adject. spanță [lîngă] (DZF; Furnică 96); cîteva n.: Spănțescu Ion act. + -ov: Spanțov zis și Spanțog b. (16 B I 95) și satul Spanțov numit la 1558 Spanțoc (Stavr). Pentru variația sufixului, cf. Bran/cioc zis -ciov și -ciog, cîmpul la N. de Ploiești. 5. Spanciog 1617 (Cat mold I). Cf. Spancioc b. (Cat; LU); Spancioc spătarul, mold. (Kog I 219); – b., ard. 1722 (Paș); – b., mold.

SPÎN subst. 1. Spînul, olt. (Hur; Glos) etc. 2. Spînescu. 3. Spînaci, Neagoe (Glos). 4. Spînei, M. Spânei, V. (Sd VII 239). 5. Spînul scris și Spenea (Iorga, Observații, BCI X 82); Spenea (Dm; Sur I; Drj 56; Sd XVI 73); – Giurgea 1411 (Mih 4). 6. + Tănasie: Spănasie (Sd XVI). V. și Span 3.

SPAN-, v. SPANO-. □ ~andrie (v. -andrie), s. f., raritate sau reducere numerică a descendenților masculi; ~emie (v. -emie), s. f., scădere a numărului de globule roșii din sînge; sin. anemie.

când o face spânul barbă expr. niciodată.