sóră (-suróri), s. f. – Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți. –
Var. înv. sor rar suroră.
Mr. sor(ă),
megl. soră.
Lat. soror (Pușcariu 1608; REW 8102),
cf. vegl. saur,
v. it. suora (
calabr. suora, sora, sorura),
sard.,
prov. sorre,
fr. soeur,
cat.,
sp.,
v. port. sor. Uz general (ALR, I, 163). Rezultatul normal sor, a fost adaptat posterior la
decl. s. f., dar se mai folosește în
Trans. de
V. și în anumite expresii, cum ar fi sor cu frate,
s. m. (plantă, Melampyrum nemorosum), sor(u)-mea, sor(u)-ta, sor(u)-sa. Pentru
pl. imparisilabic,
cf. și noră, om.
Der. sorică,
s. f. (
Maram.,
Bucov., sora mai mică); surată (
mr. surata),
s. f. (soră de suflet; soră, titlu de prietenie; prietenă, camaradă), format ca fîrtat,
v. aici (de la un
lat. *sororiāta < sororiāre, după Pascu, I, 158; legătura cu
sl. sestra › posestrima, sugerată de Candrea, nu prezintă interes); surăție,
s. f. (frăție de suflet); însurăți
vb. refl. (a se înfrăți: a lega prietenie); surioară,
s. f. (
dim. de la soră); însorări,
vb. (
Mold., a asocia, a uni două gospodării țărănești). Din
rom. provine
mag. szúráta (Candrea, Elemente, 409; Edelspacher 23).