SOR2, sori, s. m. (Bot.) Grupare de sporangi situată pe fața inferioară a frunzelor la ferigi. – Din fr. sore.

SOR1 s. f. v. soră.

SÓRĂ, surori, s. f. 1. Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți sau ai aceluiași tată ori aceleiași mame. ◊ Soră bună = soră care are amândoi părinții comuni cu ai fraților săi. (Reg.) Soră de scoarță = fiica din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau cu copiii celuilalt soț. Soră de lapte = fată care a supt o dată cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. ◊ Loc. adj. Soră cu moartea = grozav, zdravăn, foarte mare. ◊ Compuse: sora-soarelui = floarea-soarelui; sor-cu-frate = numele a două plante erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene-aurii sau albastre-violete, cu fructul o capsulă (Melampyrum). 2. (Fam.; la voc.) Termen cu care cineva se adresează unei fete sau unei femei în semn de intimitate, de prietenie sau de dragoste; dragă. 3. Fig. Tovarășă, prietenă. ♦ Țară, limbă etc. de aceeași origine cu alta, cu afinități și trăsături comune. 4. Cel mai mic grad în ierarhia călugărească în mănăstirile de femei; femeie care are acest grad. 5. Infirmieră. [Var.: (pop.) suróră, sor s. f.] – Lat. soror, -oris.

SURÓRĂ s. f. v. soră.

SOR2, sori, s. m. (Bot.) Grupare de sporangi situată pe fața inferioară a frunzelor la ferigi. – Din fr. sore.

SOR1 s. f. v. soră.

SÓRĂ, surori, s. f. 1. Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți sau ai aceluiași tată ori aceleiași mame. ◊ Soră bună = soră care are amândoi părinții comuni cu ai fraților săi. (Reg.) Soră de scoarță = fiica din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau cu copiii celuilalt soț. Soră de lapte = fată care a supt o dată cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. ◊ Loc. adj. Soră cu moartea = grozav, zdravăn, foarte mare. ◊ Compuse: sora-soarelui = floarea-soarelui; sor-cu-frate = numele a două plante erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene-aurii sau albastre-violete, cu fructul o capsulă (Melampyrum). 2. (Fam.; la voc.) Termen cu care cineva se adresează unei fete sau unei femei în semn de intimitate, de prietenie sau de dragoste; dragă. 3. Fig. Tovarășă, prietenă. ♦ Țară, limbă etc. de aceeași origine cu alta, cu afinități și trăsături comune. 4. Cel mai mic grad în ierarhia călugărească în mănăstirile de femei; femeie care are acest grad. 5. Infirmieră. [Var.: (pop.) suróră, sor s. f.] – Lat. soror, -oris.

SURÓRĂ s. f. v. soră.

SOR s. f. v. soră.

SÓRĂ, surori, s. f. 1. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu frații săi (indiferent de sex). Pe sora lui Octav am găsit-o în capul scărilor, coborînd, încheindu-și mănușile. C. PETRESCU, S. 165. Și iarăși mi-e gîndul la patru nepoți, Copii ai surorilor mele. COȘBUC, P. II 295. Poate că acesta-i vestitul Ochilă... nepot de soră lui Pîndilă. CREANGĂ, P. 244. ◊ (În forma sor) Dragă sor, moartă cu dor După dulce frățior. TEODORESCU, P. P. 127. ◊ (În metafore și comparații) Și dîndu-i zînele-adăpost Trăia cu ele soră. COȘBUC, P. I 67. ◊ (Urmat de un adjectiv posesiv; în forma nearticulată) În trăsură am stat... cu mama și cu soră-mea. SAHIA, N. 55. Se vede că a avut vro ceartă cu soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. ◊ Soră bună = soră care are amîndoi părinții comuni cu ai fraților săi. Soră vitregă = soră care are numai unul dintre părinți comun cu frații săi. Soră de scoarță = fiică din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau copiii celuilalt soț. Această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță și de mama cea vitrigă. CREANGĂ, P. 283. Soră de lapte = fată care a supt deodată cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. ◊ Expr. Soră cu moartea = (ca determinativ pe lîngă anumite substantive) foarte mare, grozav. Juruiau gospodarii o bătaie hoțului, soră cu moartea. SADOVEANU, O. VII 358. Făt-Frumos... căzu într-o amorțeală soră cu moartea. ISPIRESCU, L. 106. ◊ Compuse: (Bot.) sora-soarelui = floarea-soarelui, v. floare; (în forma sor) sor-cu-frate = nume purtat de două plante erbacee cu flori galbene-aurii, cu fructul o capsulă (Melampyrum). 2. (Familiar, la vocativ) Termen cu care ne adresăm unei femei care nu ne este rudă, în semn de intimitate, prietenie sau dragoste; dragă. Să mai bată, soro, vîntul, Dac-o vrea. COȘBUC, P. I 224. Ia poftim, soro, mai bine să mîncăm ceva. CREANGĂ, A. 60. 3. Fig. Tovarășă; prietenă. Cucu-ntreabă: Unde-i sora viselor noastre de vară? EMINESCU, O. I 121. ♦ Țară, limbă etc. de aceeași origine cu alta, cu afinități comune. De sute de ani, două țări surori... Moldova noastră și Valahia... se sfîșie și se mănîncă între dînsele. CREANGĂ, A. 162. [Italie] tu vii ca un cîntec de soră la sora ce-n lume s-a dus. EMINESCU, O. IV 36. 4. Cel mai mic grad în ierarhia călugărească în mănăstirile de femei; femeie care are acest grad călugăresc. Sus, în deal, la mănăstire, Plînge sora-ntr-o grădină... Dup-a lumii fericire. ALECSANDRI, P. A. 42. 5. (Uneori determinat prin «de caritate») Infirmieră. Cele cîteva surori de caritate își dădeau toată osteneala să strecoare în sufletele acestor țărani bolnavi binefăcătoarea putere a nădejdii. MIRONESCU, S. A. 123. 6. (În expr.) Soră de mireasă = drușcă. Anca și Persida erau surori de mireasă și seca Lena le făcuse haine la fel. SLAVICI, O. II 40. – Forme gramaticale: gen.-dat. (familiar) sorei (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 224, 4/1), (urmat de un adj. pos.) soru-. – Variante: suróră (D. ZAMFIRESCU, R. 276, TEOSORESCU, P. P. 509), soróră (MARIAN, NU. 632), (învechit și popular) sor, surori și (rar) sori (ALECSANDRI, P. I 196), s. f.

SORÓRĂ s. f. v. soră.

SURÓRĂ s. f. v. soră.

sóră1 (grad de rudenie) s. f., g.-d. art. surórii; pl. suróri

sóră2 (infirmieră) s. f., g.-d. art. sórei; pl. suróri

sor s. m., pl. sori

sóră s. f., g.-d. art. (grad de rudenie) surórii, (personal sanitar) sórei; pl. suróri

SOR s. v. șorici.

SÓRĂ s. v. infirmieră.

SÓRĂ s. v. copil.

SOR s.m. (Bot.) Grup de sporangi situați pe dosul frunzei de ferigă. [< fr. sore, cf. gr. soros – grămadă].

SOR s. m. grup de sporangi pe dosul frunzelor, la ferigi. (< fr. sore)

sor (-ruri), s. n. – Piele rasă de porc. Origine incertă. Probabil trebuie admisă o formă vulgară sūs, *sūris „porc”, (în loc de sūs, suis), ca mus, mūris, ōs, ōris etc. Der. din lat. *sūbĕr „plută” (Candrea; Scriban) nu pare posibilă. Se folosește în Tran. și Maram. – Der. șorici (var. șoric, Mold. cioric(i), Banat sor()lic), s. n. (piele rasă de porc), care trebuie să provină din lat. vulgară suericulum, cuvînt ce apare în notele tironiene, fără explicație, între diferitele feluri de produse porcine (după Cihac, II, 341, din pol. skwarek, sb., cr. čvarek „jumări”; după Graur 188, din țig. čor „barbă”).

sóră (-suróri), s. f. – Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți. – Var. înv. sor rar suroră. Mr. sor(ă), megl. soră. Lat. soror (Pușcariu 1608; REW 8102), cf. vegl. saur, v. it. suora (calabr. suora, sora, sorura), sard., prov. sorre, fr. soeur, cat., sp., v. port. sor. Uz general (ALR, I, 163). Rezultatul normal sor, a fost adaptat posterior la decl. s. f., dar se mai folosește în Trans. de V. și în anumite expresii, cum ar fi sor cu frate, s. m. (plantă, Melampyrum nemorosum), sor(u)-mea, sor(u)-ta, sor(u)-sa. Pentru pl. imparisilabic, cf. și noră, om. Der. sorică, s. f. (Maram., Bucov., sora mai mică); surată (mr. surata), s. f. (soră de suflet; soră, titlu de prietenie; prietenă, camaradă), format ca fîrtat, v. aici (de la un lat. *sororiāta < sororiāre, după Pascu, I, 158; legătura cu sl. sestra › posestrima, sugerată de Candrea, nu prezintă interes); surăție, s. f. (frăție de suflet); însurăți vb. refl. (a se înfrăți: a lega prietenie); surioară, s. f. (dim. de la soră); însorări, vb. (Mold., a asocia, a uni două gospodării țărănești). Din rom. provine mag. szúráta (Candrea, Elemente, 409; Edelspacher 23).

SÓRĂ suróri f. (folosit și ca termen de adresare) 1) Persoană de sex feminin luată în raport cu altă persoană născută din părinți comuni. ~ bună (sau dreaptă, adevărată). ◊ ~ vitregă soră numai după tată sau numai după mamă. ~ cu moartea strașnic, grozav. Sor-cu-frate plantă erbacee semiparazită, cu frunze opuse și cu flori grupate în spice sau în raceme terminale, având fructul o capsulă. ~ de caritate infirmieră. 2) Călugăriță de gradul cel mai mic. [G.-D. surorii] /<lat. soror

sor1, sori, s.m. (reg.) fiecare dintre grinzile groase așezate pe părțile laterale ale coșului de pescuit, pentru susținerea pereților acestuia.

sor pop. soră: căzu într’o amorțeală sor cu moartea ISP.

soră f. 1. fiică născută de aceiași părinți sau numai din unul dintr’înșii; 2. titlu dat unor călugărițe: soră de caritate; 3. fig. se zice de lucrurile care au multe raporturi între ele: poezia și muzica sunt surori; 4. odrasla porumbului (V. frate). [Vechiu-rom. și pop. sor = lat. SOROR].

1) sor, V. soră.

2) sor n., pl. inuz. urĭ (cp. cu lat. suber, plută, coajă de stejar). Trans. Maram. Șoric, șoricĭ.

sóră și (rar) suróră, pl. surorĭ și (vechĭ) sororĭ (lat. sŏror, de unde vine și vechea formă soru, ĭar suroră, din ac. sororem saŭ refăcut din pl. sorores; it. suora dim. sorella; sic. soru, pv. sor, fr. soeur. V. surată). Fiică a aceluĭașĭ tată și a aceleĭașĭ mame saŭ (dacă e vitrigă) numaĭ al unuĭa din eĭ față de altă soră saŭ de un frate. Epitet prietenesc adresat uneĭ femeĭ: adevărat să fie, soro? Titlu dat uneĭ călugărițe înainte de a fi numită „maĭcă”: sora Metania. Soră de caritate, îngrijitoare de bolnavĭ saŭ de rănițĭ. Soră de lapte, fată care a supt de la aceĭașĭ doĭcă de la care a supt și alt copil. Cele noŭă surori, muzele. Fig. Înrudit, asemenea: muzica e soră cu poezia. A mînca o bătaĭe soră cu moartea, a suferi o bătaĭe cruntă. – Vechĭ, azĭ vest și sor (din nom. soror) și soru-. În soru-mea, soru-ta, soru-sa și sor-mea, sor-ta, sor-sa, ĭar dacă ce consinderă eliziune din soră, atuncĭ se poate scrie sor’mea, sor’ta, sor’sa, ca și sor cu orĭ sor’cu.

sorórĭ, pl., V. soră.

suróră, V. soră.

sor s. v. ȘORICI.

SORĂ s. (MED.) infirmieră, (Transilv.) velteriță, (înv.) spitalagioaică. (~ la o clinică.)

soră s. v. COPIL.

sor, soruri, s.n. – Șoric (de porc). (Maram., Trans.). – Cf. lat. solum „talpă, suprafață” (MDA).

sor, -uri, s.n. – Șoric (de porc). – Cf. lat. solum „talpă” (MDA).

SOR (gr. soros, „grămadă”) s. m. Grup compact de sporangi așezat pe fața inferioară a frunzelor mature la ferigi. În funcție de specie, pot fi liniari, rotunzi, oblongi sau eliptici, dispuși de obicei în șiruri regulate, uneori foarte deși, acoperind în mare parte suprafața frunzei.

Sor, -ea, -eață, -enghea, -eni, -ești, -ete, -ici, -iecști, -icu, -in v. Soare 4 – 10.

-SOR „grup, grămadă, cuib, agregat”. ◊ gr. soros „grămadă” > fr. -sore, engl. id. > rom. -sor.