sold definitie

31 definiții pentru sold

SOLD, solduri, s. n. 1. Diferență între totalul sumelor înscrise în debitul unui cont și totalul sumelor înscrise în creditul aceluiași cont. ♦ Rest de plată la lichidarea unei obligații. 2. Marfă rămasă nevândută (și care se desface cu preț redus). – Din fr. solde.
ȘOLD, șolduri, s. n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. și adv. Într-un șold = (aplecat) într-o parte, strâmb. ◊ Expr. Cu mâna (sau cu mâinile) în șold (sau în șolduri) = fără a întâmpina nicio greutate, fără nicio grijă, în voie. A sta cu mâinile în șolduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-și pune mâinile în șold (sau în șolduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. anal. Parte a corpului animalelor care corespunde articulației picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coastă, povârniș. – Cf. pol. szoldra.
SOLD, solduri, s. n. 1. Diferență între totalul sumelor înscrise în debitul unui cont și totalul sumelor înscrise în creditul aceluiași cont. ♦ Rest de plată la lichidarea unei obligații. 2. Marfă rămasă nevândută (și care se desface cu preț redus). – Din fr. solde.
ȘOLD, șolduri, s. n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. și adv. Într-un șold = (aplecat) într-o parte, strâmb. ◊ Expr. Cu mâna (sau cu mâinile) în șold (sau în șolduri) = fără a întâmpina nici o greutate, fără nici o grijă, în voie. A sta cu mâinile în șolduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-și pune mâinile în șold (sau în șolduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. anal. Parte a corpului animalelor care corespunde articulației picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coastă, povârniș. – Cf. pol. szoldra.
SOLD, solduri, s. n. 1. Diferența dintre totalul sumelor înscrise în debitul unui cont și totalul sumelor înscrise în creditul lui. 2. Rest de plată la lichidarea unei socoteli. 3. Rest de marfă (cu defecte sau nepotrivită cu sezonul) care se vinde cu preț redus.
ȘOLD2, ȘOÁLDĂ, șolzi, șoalde, adj. Șoldit. O iapă... șoaldă de piciorul stîng. La TDRG.
ȘOLD1, șolduri, s. n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul. Se întorcea de la fîntînă cu un mers greoi, din șolduri. DUMITRIU, P. F. 60. Se făcuse cam lată în șolduri. CAMIL PETRESCU, O. I 95. ◊ Loc. adv. (Arătînd felul cum se poartă unele obiecte, care atîrnă de pe umăr sau de la brîu) La (rar în sau pe) șold. Își trase baioneta pe șold. SAHIA, N. 89. Coborîndu-se în fîntînă, umple întîi plosca și o pune la șold. CREANGĂ, P. 205. Flori de tei el are-n păru-i Și la șold un corn de-argint. EMINESCU, O. I 103. Desculț, cu capul gol,încins cu o funie și cu traista în șold, Lumînărică pînă în ziuă colinda toate bisericile. NEGRUZZI, S. I 252. ◊ Loc. adj. și adv. Într-un șold = (aplecat) într-o rînă; șoldit, strîmb. (Fig.) Rîndul de case din stînga era sus, în deal, apoi urma ulița într-un șold între șanțurile ei. DUMITRIU, V. L. 21. ◊ Expr. Cu mîna (sau cu mîinile) în șold (sau în șolduri) = a) cu palma sprijinită pe șold și cu brațul adus astfel încît cotul să iasă în afară. Putere-aș să umblu eu Tot cu mînile-n șolduri, Nu m-oi lovi de stoguri. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 461. (Cu o construcție mai rară) C-un braț în șold și pe prăsea cu celălalt. COȘBUC, P. I 56. (Fig.) O frigare lungă și plină de pui cu mîinile în șolduri și cu măruntaiele la subsiori se rumenea sfîrîind. HOGAȘ, DR. II 103; b) fig. fără a întîmpina nici o rezistență; fără greutate, în voie. A-și pune mîinile în șolduri = a-și propti mîinile în șolduri, într-un gest de înfruntare, de sfidare, de provocare. Michiu își puse mînile în șolduri: Te boldești la mine, ha? SADOVEANU, O. VI 127. (Rar) A sta cu mîinile în șolduri = a nu lucra nimic, a pierde vremea, a fi leneș sau nepăsător, fără grijă. De ce-ai venit aici ca să-mi stai cu mînile în șolduri? SADOVEANU, O. VIII 212. ♦ Fig. Coastă, povîrniș (bombat) al unei înălțimi. Șoldurile goale ale unei stînci, cu haina ei de mușchi sfîșietă de vijelie. HOGAȘ, M. N. 96. Din cînd în cînd vezi șoseaua încingînd ca un brîu puternic șoldurile munților. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ♦ Partea corpului animalelor care corespunde articulației picioarelor cu trunchiul. Fuioare de aburi scoteau pe nări telegarii; le fumegau șoldurile lucioase. STANCU, D. 5. Dă-ne șoldul porcului Cel din fundul podului. TEODORESCU, P. P. 156.
sold s. n., pl. sólduri
șold s. n., pl. șólduri
sold s. n., pl. sólduri
șold s. n., pl. șólduri
SOLD s. (înv.) marda. (Vinde niște ~uri.)
ȘOLD s. (ANAT.) 1. (prin Munt.) șodolan. (~ la om.) 2. (Ban.) chiciu, slăbie. (~ la animale.)
ȘOLD s. v. clină, coastă, coborâș, costișă, muchie, pantă, povârniș, pripor, repeziș, scoborâș, versant.
SOLD s.n. 1. Diferență dintre debitul și creditul unui cont. ♦ Rest de plată la lichidarea unei socoteli. 2. Rest, rămășiță dintr-o marfă, care urmează să se vândă cu un preț mai scăzut. [< fr. solde, engl. sold < sell – a vinde].
SOLD s. n. 1. diferență dintre debitul și creditul unui cont. ◊ rest de plată la lichidarea unei socoteli. 2. rămășiță dintr-o marfă, care se vinde cu preț redus. (< fr. solde)
sold (-duri), s. n. – Diferență între debitul și creditul unui cont; rest de plată; marfă cu preț redus. Fr. solde. – Der. soldă, s. f. (salariu în armată); solda, vb. (a calcula soldul unui cont; a lichida o socoteală; a vinde o marfă cu preț redus), din fr. solder; soldat, s. m., din fr. soldat; soldățesc, adj. (militar); soldăție, s. f. (serviciu militar; carieră de soldat); soldățime, s. f. (mulțime de soldați).
șold (-duri), s. n. – Coapsă, crupă. Germ. Schulter, prin intermediul sl. cf. ceh. solda, pol. szoldra, mag. sódar (Cihac, II, 391; Tiktin) sau mai probabil din pl. șolduri. – Der. șoldea, s. m. (poreclă pentru șchiopi); șoldi, vb. (a se deșela, a se speti, a se lăsa într-o parte); șoldină (var. șoaldină), s. f. (durere în șold; plantă, Sedum acre); șoldiș, adv. (șchiopătînd); șoldit, adj. (se zice despre un cal care are un șold mai proeminent); șoldiu, adj. (cu șoldul vătămat; crăcănat, cu picioare scurte); șolduros, adj. (cu șolduri mari); șoldan, s. m. (persoană voluminoasă; păduche); șoldăni, vb. (a se deșala, a se lăsa într-o parte).
SOLD ~uri n. 1) Diferența dintre debitul și creditul unui cont. 2) Rest de plată la încheierea unor socoteli. 3) la pl. Marfă nevândută care se pune din nou în vânzare, dar cu un preț mai mic. /<fr. solde
ȘOLD ~uri n. 1) (la om) Parte a corpului cuprinsă între coapsă și mijloc. ◊ A sta cu mâinile în ~uri a nu avea nici o ocupație; a pierde timpul. A sta într-un ~ a sta strâmb. 2) (la animale) Regiune a corpului corespunzătoare articulației picioarelor cu trunchiul. 3) fig. Porțiune de teren cu suprafața înclinată; coastă; pantă; povârniș; versant; costișă. /cf. săs. šoldăr
șold, șoáldă, adj. (reg.; despre animale) șoldit (cu șoldul vătămat).
sold n. 1. diferența între creditul și debitul unui compt; 2. mărfuri ce se vând mai ieftin la lichidări.
șold n. partea corpului omenesc în care e îmbucată coapsa. [Ceh. ȘOLDA (din nemț. Schulter)].
*sold n., pl. urĭ (fr. solde, d. it. saldo, regulare de conturĭ, plată). Rest de plată la un cont. Rest de marfă pe care negustoru o vinde cu pret redus ca să scape de ĭa (mardalîc).
șold n., pl. urĭ (ceh. šolda, šoldra, umăr, șold de porc, pol. szoldra, d. germ. schulter, umăr). Coapsă, partea de la oasele basinuluĭ: a sta cu mînile’n șoldurĭ, sabia se leagă la șoldu stîng. V. arm.
SOLD s. (înv.) marda. (Vinde niște ~.)
ȘOLD s. (ANAT.) 1. (prin Munt.) șodolan. (~ la om.) 2. (Ban.) chiciu, slăbie. (~ la animale.)
șold s. v. CLINĂ. COASTĂ. COBORÎȘ. COSTIȘĂ. MUCHIE. PANTĂ. POVÎRNIȘ. PRIPOR. REPEZIȘ. SCOBORÎȘ. VERSANT.
șold, șolduri, s.n. – Șunca de porc care se pune la murat și la afumat iarna și se fierbe de Paști (Radu, 1941). – Din pol. szoldra (Cihac, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA) < germ. Schulter „umăr” (Șăineanu, Scriban, DER).
șold, -uri, s.n. – Șunca de porc care se pune la murat și la afumat iarna și se fierbe de Paști (Radu 1941). – Din germ. Schulter „umăr”, prin interm. pol. szoldra (DER).
ȘOLD subst. 1. Șolda b. (13-15 B 133;. 16 B II 256); – mold. (C 10 Ștef 40; C-răz 8). 2. Șold/e, Gh., mold. (BCI 188); -ea (Dm); -ești s. (16 B I 93).

sold dex

Intrare: șold (adj.)
șold 2 adj. adjectiv
Intrare: sold
sold substantiv neutru
Intrare: șold (subst.)
șold 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: Șold
Șold