SOFÁ, sofale, s. f. Mobilă asemănătoare cu un divan, cu un căpătîi mai ridicat, îmbrăcată în stofă. V. canapea. Eminescu și-a glorificat în repetate rînduri sofaua roșie, masa de brad, cum a cîntat codrul sau teii de la Ipotești. CĂLINESCU, E. 152. Raiul nostru se compunea din cinci-șase camere, bogat mobilate, pline de sofale, de covoare țesute în casă, de oglinzi și de fel de fel de odoare. GALACTION, O. I 328. Pe sofaua din colț, locul de onoare în casă, ședea Elvira. REBREANU, I. 96. – Variantă: sófă (EMINESCU, O. I 42) s. f.