SNAMÉNIE, snamenii, s. f. (Reg.) Ființă (imaginară) urâtă și rea; iazmă. [Var.: znaménie s. f.] – Cf. sb. znamenje „semn”.

ZNAMÉNIE s. f. v. snamenie.

SNAMÉNIE, snamenii, s. f. (Reg.) Ființă (imaginară) urâtă și rea; iazmă. [Var.: znaménie s. f.] – Cf. scr. znamenje „semn”.

ZNAMÉNIE s. f. v. snamenie.

SNAMÉNIE, snamenii, s. f. (Regional) Pocitanie, sluțenie. A născut fata împăratului șapte snamenii, jumătate om și jumătate cîine. ȘEZ. III 74.

snaménie (reg.) (-ni-e) s. f., art. snaménia (-ni-a), g.-d. art. snaméniei; pl. snaménii, art. snaméniile (-ni-i-)

snaménie s. f. (sil. -ni-e), art. snaménia (sil. -ni-a), g.-d. art. snaméniei; pl. snaménii, art. snaméniile (sil. -ni-i-)

ZNAMÉNIE s. v. hâdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urâciune, urâțenie.

ZNAMÉNIE, znaménii, s. f. (Înv.) Semnal. (din sl. znamenije)

znaménie f. (vsl. znameniĭe). Cor. Semn.

znamenie s. v. HÎDOȘENIE. MONSTRU. MONSTRUOZITATE. POCITANIE. POCITURĂ. SCHIMONOSITURĂ. SLUȚENIE. SLUȚITURĂ. URÎCIUNE. URÎȚENIE.

znăménie s. f. v. snamenie.