slăbicĭúne f. (d. slăbit). Starea celuĭ slab: slăbiciunĭ omeneștĭ. A avea slăbicĭune pentru cineva, pentru ceva, a avea preferentă, indulgentă, inclinatiune: părințiĭ aŭ slăbiciune pentru copiĭ, bețivu pentru vin. – În est slăbăcĭune. În Trans. și slăbie (Agrb. Înt. 171).