SLÓVĂ, (1) slove, s. f. (Pop.) 1. Literă (chirilică). ♦ Scriere; alfabet. 2. Scrisul cuiva, cu caracteristicile lui, după care poate fi identificat. 3. Știință de carte; învățătură. – Din sl. slovo.

SLÓVĂ, (1) slove, s. f. (Pop.) 1. Literă (chirilică). ♦ Scriere; alfabet. 2. Scrisul cuiva, cu caracteristicile lui, după care poate fi identificat. 3. Știință de carte; învățătură. – Din sl. slovo.

SLÓVĂ, slove, s. f. (Învechit și popular) 1. Literă (în special chirilică). În picioare, lîngă biurou, nu-și dezlipea ochii de la foaia pe care se înșirau slovele. C. PETRESCU, S. 135. În cimitir zac negre cruci crăpate, Cu slove-adînci, chirilice, săpate. IOSIF, P. 24. Un abecedar cu slove de-un palmac de mari. NEGRUZZI, S. I 7. ♦ Literă; alfabet. Eminescu știa de acasă slova chirilică. CĂLINESCU, E. 71. Nu prea pot învăța cu slova astă nouă care-a ieșit. CREANGĂ, A. 87. ♦ (Cu sens colectiv) Ceea ce s-a scris, cuvinte scrise; text. Frunză verde rumpere-aș, Pe genunchi pune-o-aș, Slovă neagră scriere-aș, La mîndra trimite-o-aș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 129. 2. Scrisul cuiva (cu caracteristicile lui după care poate fi identificat). După ce a scris, a semnat cu mîna dumnealui, împodobindu-și slova cu bogate și năstrușnice cîrlige. GALAN, Z. R. 52. A! ticălosule! nu e slova ta? NEGRUZZI, S. I 22. 3. Știință de carte; învățătură. La izbînda cercetărilor, partea cea mai însemnată o datorește unui prietin de țară, modest răzăș cu iubire de slovă și de trecut. C. PETRESCU, R. DR. 45.

slóvă (pop.) s. f., g.-d. art. slóvei; pl. slóve

slóvă s. f., g.-d. art. slóvei; pl. slóve

SLÓVĂ s. literă, (pop. și fam.) buche, (reg.) râță. (~ele alfabetului.)

SLÓVĂ s. v. alfabet, carte, condei, cultură, cunoștințe, instrucție, învățătură, pregătire, scriere, scriitură, scris, studii.

slóvă (-ve), s. f. – Literă, mai ales din înv. alfabet chirilic. Sl. slovo (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 348). – Der. slovar s. n. (înv., abecedar); sloveni (var. slovni, slomni, slogni), vb. (a silabisi; a murmura, a bolborosi; a desluși, a înțelege, a interpreta; a se arăta), a cărui legătură cu sl. sŭlognja (var. slovednic), adj. (înv., elocvent), din sl. slovesĭnikŭ; predoslovie, s. f. (înv., prefață), din sl. prĕdŭslovija.

SLÓVĂ ~e f. înv. 1) Semn grafic din alfabetul chirilic; literă slavonă. * A citi pe ~e a silabisi. 2) Scris al cuiva cu toate caracteristicile lui. 3) rar Știință de carte; învățătură. /<sl. slovo

slovă f. 1. literă (în alfabetul cirilic): carte scrisă cu slove; 2. scrisoare: slovă ciocoiască, slovă popească. [Slav. SLOVO].

slóvă f., pl. e (vsl. slovo, „literă”, bg. sîrb. rus. „cuvînt”). Literă. Scrisoare, gîndurĭ scrise: a trimite slovă.

SLOVĂ s. literă, (pop. și fam.) buche, (reg.) rîță. (~ele alfabetului.)

slovă s. v. ALFABET. CARTE. CONDEI. CULTURĂ. CUNOȘTINȚE. INSTRUCȚIE. ÎNVĂȚĂTURĂ. PREGĂTIRE. SCRIERE. SCRIITURĂ. SCRIS. STUDII.

slóvă, slove, s.f. – (înv.) Literă (ALRRM, 1973: 696). – Din vsl. slovo „literă” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).