slávă f., pl. e (vsl. sîrb. bg. rus. sláva). Glorie. A se ridica în slavă saŭ în slava ceruluĭ, a se ridica foarte sus în aer, în eter. Slavă Domnuluĭ, mulțumim luĭ Dumnezeŭ: banĭ, slavă Domnuluĭ, avem berechet; slavă Domnuluĭ că m’am vindecat! – În nord slava Domnuluĭ.