SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien.

SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria sau la sirieni; originar din Siria. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de populația Siriei. [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien.

SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Siriei.

sirián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siriánă, pl. siriéne

siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)

sirián s. m., adj. m. (sil. -ri-an), pl. siriéni (sil. -ri-eni); f. sg. siriánă, g.-d. art. siriénei, pl. siriéne

siriánă (limba) s. f. (sil. -ri-a-), g.-d. art. siriénei (sil. -ri-e-)

SIRIÁN s., adj. 1. s. (rar) siriac. 2. adj. (rar) siriac, sirienesc.

SIRIÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Siria. ◊ (s. f.) limbă arabă vorbită în Siria. (< fr. syrien)

SIRIAN1 ~ánă (~éni, ~éne) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Siriei sau este originară din Siria. /Siria n. pr. + suf. ~an

SIRIAN2 ~ánă (~éni, ~éne) Care aparține Siriei sau populației ei; din Siria. /Siria n. pr. + suf. ~an

SIRIAN s., adj. 1. s. (rar) siriac. 2. adj. (rar) siriac, sirienesc.

ISAURIANĂ sau SIRIANĂ, dinastie de împărați bizantini (717-802). Din ea au făcut parte Leon III (717-741), întemeietorul dinastiei, Constantin V (741-775), Leon IV (775-780), Constantin VI (780-797) și Irina (790, 797-802).