Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru silab─â

SIL├üB─é, silabe, s. f. Segment fonetic alc─âtuit dintr-unul sau din mai multe foneme pronun╚Ťate printr-un singur efort expirator. ÔŚŐ Silab─â ├«nchis─â = silab─â care se termin─â ├«ntr-o consoan─â. ÔŚŐ Silab─â deschis─â = silab─â care se termin─â ├«ntr-o vocal─â. ÔÇô Din fr. syllabe, lat. syllaba.
SIL├üB─é, silabe, s. f. Segment fonetic alc─âtuit dintr-unul sau din mai multe foneme pronun╚Ťate printr-un singur efort respirator. ÔŚŐ Silab─â ├«nchis─â = silab─â care se termin─â ├«n consoan─â. ÔŚŐ Silab─â deschis─â = silab─â care se termin─â ├«ntr-o vocal─â. ÔÇô Din fr. syllabe, lat. syllaba.
SIL├üB─é, silabe, s. f. Fiecare dintre unit─â╚Ťile sonore ale cuv├«ntului, format─â dintr-unul sau mai multe foneme cu o culme de sonoritate ╚Öi de expira╚Ťie ╚Öi desp─âr╚Ťit─â de celelalte prin depresiuni de sonoritate ╚Öi de expira╚Ťie. Silabele accentuate ╚Öi cele neaccentuate alterneaz─â unele cu altele. IORDAN, L. R. 156. P─â-c─â-to-su-le!... A╚Öa ne striga nou─â, celor s─âraci, strivind silabele ├«ntre din╚Ťi, profesorul de istorie. I. BOTEZ, ╚śC. 50. [Fabula] e datoare s─â spun─â numai ce trebuie, nici o silab─â mai mult. NEGRUZZI, S. I 336. ÔŚŐ Silab─â ├«nchis─â = silab─â terminat─â ├«n consoan─â. Silab─â deschis─â = silab─â terminat─â ├«n vocal─â.
silábă s. f., g.-d. art. silábei; pl. silábe
silábă s. f., g.-d. art. silábei; pl. silábe
SILÁBĂ s.f. Parte dintr-un cuvânt alcătuită dintr-unul sau din mai multe sunete, care se rostește într-o singură emisiune a vocii. [Cf. lat. syllaba, gr. syllabe].
SILÁBĂ s. f. parte dintr-un cuvânt, dintr-unul sau din mai multe foneme, care se rostește într-o singură emisiune a vocii. (< fr. syllabe, lat. syllaba)
sil├íb─â (-be), s. f. ÔÇô Grup de foneme pronun╚Ťat ├«ntr-un singur efort expirator. ÔÇô Mr. silavie. Fr. sylabbe, mr. din ngr. ¤â╬╝╬╗╬╗╬▒╬▓╬«. ÔÇô Der. silabisi, vb. (a pronun╚Ťa rar, pe silabe), format dup─â ngr. ¤â╬╝╬╗╬╗╬▒╬▓╬»╬¤ë (Tiktin; G├íldi 251) cu finala -si provine vb. ├«mprumutate din gr., cf. mr. silavisire; silabic, adj., din fr. syllabique.
SIL├üB─é ~e f. Unitate fonetic─â minim─â a lan╚Ťului vorbirii, alc─âtuit─â din unul sau mai multe sunete, care se pronun╚Ť─â printr-un singur efort expirator. ÔŚŐ ~ deschis─â silab─â care se termin─â ├«ntr-o vocal─â. ~ ├«nchis─â silab─â care se termin─â ├«ntr-o consoan─â. /<lat. syllaba, fr. syllabe
silab─â f. una sau mai multe litere ce se rostesc dintrÔÇÖodat─â.
*s├şlab─â f., pl. e (lat. syllaba, d. vgr. syllabi). Gram. Una sa┼ş ma─ş multe litere pronun╚Ťate dintrÔÇÖo singur─â emisiune de voce, precum: a, am, cam, dram, stra─ş, str├«mt. - Ma─ş des sil├íb─â (dup─â fr.).
SILABO-T├ôNIC─é (< silab─â + tonic) adj. Versifica╚Ťie ~ = versifica╚Ťie care se bazeaz─â deopotriv─â pe num─ârul silabelor dintr-un vers ╚Öi pe repartizarea accentelor.
SIL├üB─é s. f. (cf. fr. syllabe, lat. syllaba, gr. syllabe): parte dintr-un cuv├ónt care se roste╚Öte cu o singur─â emisiune a vocii; cea mai mic─â tran╚Ö─â fonic─â susceptibil─â de a fi caracterizat─â printr-un singur accent. ├Äntre s., pe de o parte, ╚Öi accent ╚Öi intona╚Ťie, pe de alt─â parte, exist─â un raport de dependen╚Ť─â: s. poate fi accentuat─â sau intonat─â (sau ╚Öi accentuat─â, ╚Öi intonat─â); s. reprezint─â elementul constant iar accentul ╚Öi intona╚Ťia ÔÇô elementul variabil; s. constituie elementul independent, accentul ╚Öi intona╚Ťia ÔÇô elementele dependente. ÔŚŐ ~ proemin├ęnt─â: s. care se deosebe╚Öte de celelalte s. ale unui cuv├ónt prin intona╚Ťia ei specific─â, diferit─â de a celorlalte. Ea poate fi alc─âtuit─â dintr-o vocal─â sau dintr-un grup de sunete ├«ntre care se afl─â obligatoriu o vocal─â, ca de exemplu u- din u╚Ö─â, a- din are, -ta- din c├óntare. ÔŚŐ ~ desch├şs─â: s. care se termin─â ├«n vocal─â, ca de exemplu pre-g─â-ti-re din cuv├óntul preg─âtire. ÔŚŐ ~ ├«nch├şs─â: s. care se termin─â ├«n consoan─â, ca cele din cuv├óntul pigmentat ÔÇô pig-men-tat. ÔŚŐ ~ pr├şm─â: s. care se g─âse╚Öte la ├«nceputul cuv├óntului, ca de exemplu str─â- din str─â-du-in-╚Ť─â. ÔŚŐ ~ antepen├║ltim─â: s. care se g─âse╚Öte pe locul al treilea de la sf├ór╚Öitul cuv├óntului (├«nainte de penultima), ca de exemplu -du- din -str─â-du-in-╚Ť─â. ÔŚŐ ~ pen├║ltim─â: s. care se afl─â ├«naintea ultimei silabe dintr-un cuv├ónt, ca de exemplu -in-din str─âduin╚Ť─â. ÔŚŐ ~ ├║ltim─â: s. care se afl─â la sf├ór╚Öitul cuv├óntului, ca de exemplu -╚Ť─â din str─â-du-in-╚Ť─â. ÔŚŐ ~ t├│nic─â (accentu├ít─â): s. pe care cade accentul ├«n cuv├ónt, ca de exemplu -la- din cuv├óntul can-de-l├í-bru. ÔŚŐ ~ at├│n─â (neaccentu├ít─â): s. pe care nu cade accentul ├«n cadrul unui cuv├ónt, ca de exemplu can-, -de- ╚Öi -bru din acela╚Öi cuv├ónt can-de-l├í-bru. ÔŚŐ ~ omof├│n─â: s. care se pronun╚Ť─â la fel cu alta, dar de care este diferit─â ca scriere, ca de exemplu nea- din cuv├óntul nea-mu-ri-le, luat─â ├«n raport cu ne-a din ne-a trimis; sa- din (c─âr╚Ťile) sa-le, ├«n raport cu s-a din s-a dus etc. ÔŚŐ ~ postt├│nic─â: s. care urmeaz─â dup─â o silab─â accentuat─â, ca de exemplu -re din c├ón-t├í-re, -pe- din re-pe-de, -de- din ├«n-tin-de-re etc. ÔŚŐ ~ prot├│nic─â: s. care se afl─â ├«naintea unei silabe accentuate, ca de exemplu silaba a- din cuv├óntul i-ni-╚Ťi-a-t├ş-v─â.; -ci- din cuv├óntul per-spi-ca-ci-t├í-te etc. ÔŚŐ ~ sc├║rt─â: s. cu o durat─â mic─â de pronun╚Ťare, motiv pentru care este reprezentat─â numai printr-o vocal─â, ca de exemplu a- din cuv├óntul a-re, e- din e-ra, i- din i-ni-m─â, o- din o-r─â etc. ÔŚŐ ~ lung─â: s. cu o durat─â mai mare de pronun╚Ťare, motiv pentru care este reprezentat─â prin mai multe sunete, ca de exemplu car- din car-te, pris- din pris-m─â, struc- din struc-tu-r─â etc. ÔŚŐ ~ oxit├│n─â: s. pe care cade accentul, indiferent de pozi╚Ťia ei ├«n cuv├ónt, ca de exemplu sal- din s├íl-v─â, -re- din pe-r├ę-te, -mea din du-╚Öu-me├í etc. ÔŚŐ ~ paroxit├│n─â: s. accentuat─â ╚Öi penultim─â ├«n cadrul cuv├óntului, ca de exemplu -re- din ti-ne-re-╚Ťe. ÔŚŐ ~ proparoxit├│n─â: s. care se afl─â ├«naintea paroxitonei, ca de exemplu -ne- din ti-ne-re-╚Ťe. ÔŚŐ ~ de reduplicare: s. care apare ├«n plus ├«n r─âd─âcina unei forme verbale, pentru a-i da o alt─â valoare temporal─â dec├ót aceea a infinitivului prezent sau a prezentului indicativ, evit├ónd astfel confuzia cu acestea din urm─â, ca de exemplu -deam ╚Öi -team din d─âdeam ╚Öi st─âteam, -du- ╚Öi -tu- din d─âdusem ╚Öi st─âtusem, luate ├«n raport cu da, sta, dau, stau, dam, stam. (Pentru regulile de desp─âr╚Ťire a cuvintelor ├«n s. v. r├ęgul─â.)

Silab─â dex online | sinonim

Silab─â definitie

Intrare: silab─â
silab─â substantiv feminin