SFĂDĂÚȘ, -Ă, sfădăuși, -e, adj. Certăreț, gîlcevitor. Vasile Fieraru... era un om ciudat și sfădăuș ca și nicovala și ciocanele lui. SADOVEANU, E. 117. E bun de furcă, adică e un sfădăuș. I. CR. III 175. ◊ Fig. Sarmalele să le lași mai pe urmă, căci ele-s neamurile, ele-s sfădăușe, cît fierb în oală totuna clocotesc și huiesc. PAMFILE, CR. 27.