SFRIJÍT, -Ă, sfrijiți, -te, adj. Slab, slăbănog, pipernicit; jigărit. Un mînz sfrijit pășea împreună cu caii. DUMITRIU, V. L. 126. În locul unor oameni turnați dintr-o bucată pe calupuri gigantice, a răsărit o lume sfrijită de oameni mărunți. HOGAȘ, H. 46. Pesemne că și straiele acestea pocite fac să arăți așa de sfrijit și închircit. CREANGĂ, P. 148. ◊ (Substantivat) Se frecă la ochi, se mai uită o dată, și ce să vază? O sfrijită de lighioaie... de seamăn pe lume nu mai avea. ISPIRESCU, L. 206. (Ca termen de ocară) Drege tu pe cine-ai mai dres, sfrijitule. ALECSANDRI, T. 399. – Variantă: sfrejít, -ă (CARAGIALE, la CADE) adj.