SFORĂÍT s. n. 1. Acțiunea de a sforăi și rezultatul ei; zgomotul pe care-l face cel care sforăie; sforăială. În sforăitul lui parcă hîrîiau cînii. CAMILAR, N. I 198. Se auzea regulat, suind și scoborînd, sforăitul babei, care dormea dusă. VLAHUȚĂ, O. A. 137. Ușa de la ieșirea afară era încuiată, iar cea a cămării zmeului deschisă și prin ea se auzea un sforăit zgomotos. POPESCU, B. II 58. ◊ Expr. (Rar) Cu sforăitele = sforăind. Doarme cu sforăitele, răspunse acesta. ISPIRESCU, L. 324. 2. Zgomot pe care-l fac caii suflînd neliniștiți pe nări. – Forme gramaticale: (în expr.) sforăitele.