SFORĂÍ, sforăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiesc] – Sfor¹ + suf. -ăi.

SFORĂÍT s. n. 1. Faptul de a sforăi, zgomotul produs de cel care sforăie. 2. Zgomot pe care-l fac caii suflând neliniștiți pe nări. – V. sforăi.

SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A respira greu în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic; a horcăi, a horăi; p. ext. a dormi sforăind. 2. (Despre cai) A forăi. [Prez. ind. și: sforăiésc] – Sfor¹ + suf. -ăi.

SFORĂÍT s. n. 1. Faptul de a sforăi; zgomotul produs de cel care sforăie. 2. Zgomot pe care-l fac caii suflând neliniștiți pe nări. – V. sforăi.

SFORĂÍ, sfórăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira greu și zgomotos în somn, producînd un zgomot caracteristic; a horăi. Domnul Mănescu... s-a ploconit respectuos înaintea ferestrei compartimentului unde sforăia un senator. GALAN, Z. R. 113. Codău... se întoarse pe cealaltă parte, sforăind crunt. CAMILAR, N. I 198. Sforăia cu pumnii strînși, cu plapoma peste cap. C. PETRESCU, S. 129. 2. (Despre cai) A sufla greu și zgomotos pe nări (ca semn al neliniștii); a forăi. Cînd puseră piciorul în apă, caii se înfiorară și prinseră a sforăi. SADOVEANU, O. I 153. S-auzea urlet de lupi. Caii se opreau uneori sforăind pe nări și zbătîndu-se în hamuri. SANDU-ALDEA, U. P. 35. Au început să sforăie caii și să-și ciulească urechile înspre partea de unde venea zgomotul. CARAGIALE, O. III 102. – Prez. ind. și: sforăiesc (ALECSANDRI, P. I 30, ȘEZ. VI 24, SEVASTOS, C. 120).

SFORĂÍT s. n. 1. Acțiunea de a sforăi și rezultatul ei; zgomotul pe care-l face cel care sforăie; sforăială. În sforăitul lui parcă hîrîiau cînii. CAMILAR, N. I 198. Se auzea regulat, suind și scoborînd, sforăitul babei, care dormea dusă. VLAHUȚĂ, O. A. 137. Ușa de la ieșirea afară era încuiată, iar cea a cămării zmeului deschisă și prin ea se auzea un sforăit zgomotos. POPESCU, B. II 58. ◊ Expr. (Rar) Cu sforăitele = sforăind. Doarme cu sforăitele, răspunse acesta. ISPIRESCU, L. 324. 2. Zgomot pe care-l fac caii suflînd neliniștiți pe nări. – Forme gramaticale: (în expr.) sforăitele.

sforăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá; conj. prez. 3 să sfórăie

sforăít s. n.

sforăí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sfórăi, 3 sg. și pl. sfórăie, imperf. 3 sg. sforăiá

sforăít s. n.

SFORĂÍ vb. 1. (rar) a ronhăi, (înv. și reg.) a sforcăi, (reg.) a horcăi, a horcăni, a horcoti, a pârsni, a sfornăi, (Mold., Bucov. și Maram.) a forăi, (Mold. și Bucov.) a horăi. (Doarme adânc și ~ tare.) 2. a forăi, a fornăi, (reg.) a necheza, a țâfni. (Caii ~.)

SFORĂÍT s. 1. sforăială, sforăitură, (rar) sforăire, (reg.) horcăială, horcăit, horcăitură, (Mold. și Bucov.) horăit, horăitură. (~ul unei persoane.) 2. fornăială, fornăit, sforăială, sforăitură. (~ul cailor.)

A SFORĂÍ sfórăi intranz. 1) (despre persoane) A produce sunete, cu zgomot caracteristic în timpul somnului; a horăi. 2) (despre unele animale, mai ales, despre cai) A sufla cu putere aerul pe nări (de spaimă, neliniște etc.); a forăi. /sfor + suf. ~ăi

SFORĂÍT ~uri n. 1) v. A SFORĂI. 2) Zgomot caracteristic produs de un om sau de un animal (mai ales cal) care sforăie. /v. a sforăi

sforăì v. 1. a produce în somn un sgomot particular din gâtlej sau din nas; 2. se zice de sgomotul ce face calul din nări. [Onomatopee (v. forăì)].

sforăit n. acțiunea de a sforăi.

sfórăĭ (sud) și fórăĭ și hórăĭ (nord) și -ĭésc a -í v. intr. (imit. rudă cu sfîrîĭ, horcăĭ, hîrîĭ, fornăĭ). Răsuflu pe nas ținînd și gura cascată în somn și scot un sunet horcăit, cum fac maĭ ales bătrîniĭ: a dormi sforăind. Fac să vibreze aeru pe nas, vorbind de caĭ, maĭ ales cînd le e frică. – Și fúruĭ (Olt. Serbia).

sforăit n., pl. urĭ. Acțiunea de a sforăĭ. Zgomot sforăit: se auzea sforăitu cailor în bivuac.

SFORĂI vb. 1. (rar) a ronhăi, (înv. și reg.) a sforcăi, (reg.) a horcăi, a horcăni, a horcoti, a pîrsni, a sfornăi, (Mold., Bucov. și Maram.) a forăi, (Mold. și Bucov.) a horăi. (Doarme adînc și ~ tare.) 2. a forăi, a fornăi, (reg.) a necheza, a țîfni. (Caii ~.)

SFORĂIT s. 1. sforăială, sforăitură, (rar) sforăire, (reg.) horcăială, horcăit, horcăitură, (Mold. și Bucov.) horăit, horăitură. (~ unei persoane.) 2. fornăială, fornăit, sforăială, sforăitură. (~ cailor.)