SFÍNCTER, sfinctere, s. n. Mușchi inelar care înconjoară un orificiu natural, reglându-i deschiderea în funcție de gradul de contracție sau de relaxare. – Din fr., lat. sphincter.

SFÍNCTER, sfinctere, s. n. Mușchi inelar care înconjură un orificiu natural, reglându-i deschiderea în funcție de gradul de contracție sau de relaxare. – Din fr., lat. sphincter.

SFÍNCTER, sfinctere, s. n. (Anat.) Mușchi care închide sau strînge un orificiu.

sfíncter (sfinc-ter) s. n., pl. sfínctere

sfíncter s. n. (sil. sfinc-), pl. sfínctere

SFÍNCTER s.n. Mușchi circular care închide sau strânge un orificiu. [< fr., lat. sphincter, cf. gr. sphingein – a strânge].

SFÍNCTER1 s. n. mușchi inelar care închide un orificiu. (< fr., lat. sphincter)

SFINCTER2(O)- elem. „sfincter”. (< fr. sphunctér/o/-, cf. lat. sphincter, gr. sphinkter)

sfinctér (-re), s. n. – Ornament ecleziastic, tunică ajustată a dirijorillor de cor. Gr. σφιγϰτήρ (sec. XIX). Este dubletul lui sfincter, s. n. (mușchi inelar), prin intermediul fr. sphincter.

SFÍNCTER ~e n. anat. Mușchi inelar care reglează deschiderea sau închiderea unui orificiu. ~ pupilar. [Sil. sfinc-ter] /<fr., lat. sphincter

*sfinctér n., pl. e (vgr. sfinktêr, d. sphiggo, strîng. Acc. ca’n caractér, cratér). Anat. Mușchĭ circular care strînge saŭ deschide un orificiŭ (anus, beșică).

SFINCTER-, v. SFINCTERO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere la nivelul unui sfincter; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a. unui sfincter.