SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. (Rar) Sfios. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -cios.

SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. Sfios. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -cios.

SFIICIÓS, -OÁSĂ, sfiicioși, -oase, adj. Sfios. Petru, pe zi ce mergea, se făcea mai sfiicios. GANE, N. II 77. Mă apropiam cu gîndul, sfiicios, tremurînd, d-acea vestită școală. DELAVRANCEA, H. T. 86. [Era] cam sfiicios la început, dar s-a dat pe brazdă. VLAHUȚĂ, O. A. 256. ◊ Fig. Cîte o stea singuratecă se ivea la încheieturile norilor și părea că întreabă sfiicioasă pe călător unde merge. GANE, N. I 10. Printre gratii luna moale, Sfiicioasă și smerită, Și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I 76.

sfiiciós (rar) (sfi-i-) adj. m., pl. sfiicióși; f. sfiicioásă, pl. sfiicioáse

sfiiciós adj. m. (sil. sfi-i-), pl. sfiicióși; f. sg. sfiicioásă, pl. sfiicioáse

SFIICIÓS adj. rușinos, sfios, timid, (rar) sfielnic, (reg.) obraznic, obrăzat, pâșin, (înv.) sfieț. (Ce copil ~!)

sfiicios a. care nu e îndrăzneț, care se teme.

sfĭicîós, -oásă adj. (d. a se sfii) Sfios. V. sfielnic.

SFIICIOS adj. rușinos, sfios, timid, (rar) sfielnic, (reg.) obraznic, obrăzat, pîșin, (înv.) sfieț. (Ce copil ~!)