SFETͲ, sfetesc, vb. IV. Refl. (Astăzi rar) 1. A se arăta, a se ivi. [Amoriul] după ce se sfetește, Îndată se risipește. CONACHI, P. 151. ◊ Tranz. Zile, nopți petrec cu gîndul la dulcea închipuire Ce pururea îmi aduce și-mi sfetește nălucire. CONACHI, P. 82. 2. (Despre acțiuni, situații) A căpăta o anumită întorsătură, a ajunge la un capăt, a se limpezi. Ne veți uita și pe noi, după ce s-ar sfeti lucrurile. C. PETRESCU, A. R. 54. Președintele Villara a închis discuțiunea, zicînd ca să se mai amîne arestările pînă se va vedea cum se sfetesc lucrurile. GHICA, S. A. 161. ◊ Expr. (Mai ales în construcții negative) A i se sfeti (cuiva ceva) = a-i reuși cuiva ceea ce întreprinde.