senín, -ă adj. (lat. sĕrênus, it. sp. sereno, pv. cat. seré, fr. serein). Fără nourĭ, limpede, clar: cer, aer, timp senin; zi, noapte senină. Fig. Neturburat, liniștit, fără grijĭ, vesel: om senin, fală senină. Fericit, vesel: zile senine. S. n., pl. urĭ. Seninătate (vorbind de cer). Din senin, fără nicĭ un motiv: s’a supărat din senin, chear din senin (și din chear senin, ceĭa ce e maĭ urît exprimat). – Și serin, sărin (Trans.). V. posomorit.