SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămînțare. 2. (La pl.) Plante (în special cereale) crescute din semințe puse în pămînt. O liniște mare, o liniște de sărbătoare plutea în tot cuprinsul, dar in liniștea aceea viața tainică a semănăturilor nu înceta nici o clipă. SANDU-ALDEA, D. N. 279. Dacă vrun prăpăd de la niscaiva lighioane, ori de la ciori cădea peste semănăturile megiașilor, ale lui era stinse cu desăvîrșire. ISPIRESCU, L. 206. 3. Loc însămînțat (de obicei împreună cu plantele, mai ales cereale, crescute din sămînța semănată). Am eu semănături? Am eu toate cele trebuincioase pentru casă? CREANGĂ, P. 154. Călătorul respiră mai ușor mergînd prin bogate fînațe și mănoase semănături. NEGRUZZI, S. I 191.