SECONDÁ, secondez, vb. I. Tranz. 1. A sprijini, a ajuta, a însoți, a fi alături de cineva în acțiunile sale. 2. (Muz.) A acompania. [Var.: secundá vb. I] – Din fr. seconder, lat. secundare.

SECUNDÁ vb. I v. seconda.

SECUNDÁR¹, secundare, s. n. Acul ceasornicului care arată secundele. – Secundă + suf. -ar.

SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2

MERIȘÓR¹, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr¹. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere: a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr¹ + suf. -ișor.

MERIȘÓR², merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui măr². 2. Fructul merișorului¹ (2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea întrebuințat pentru dulceață. 3. Fructul merișorului¹ (3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. – Măr + suf. -ișor.

PERIȘÓR¹, perișori, s. m. 1. Diminutiv al lui păr¹. 2. (Bot.; și în sintagma perișori absorbanți) Parte anatomică a rădăcinii plantelor cu rol de absorbție. – Păr¹ + suf. -ișor.

PERIȘÓR², perișori, s. m. 1. Diminutiv al lui păr². 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ovale, plane pe fața superioară și păroase (Elymus asper). 3. (Reg.) Mică plantă erbacee cu tulpina fină, cu frunze late, acoperite cu peri scurți, și cu flori mici roșietice (Circaea alpina). – Păr² + suf. -ișor.

SECONDÁ vb. I v. secunda.

SECUNDÁ, secundez, vb. I. Tranz. 1. A sprijini, a ajuta, a însoți, a fi alături de cineva în acțiunile sale. 2. (Muz.) A acompania. [Var.: secondá vb. I] – Din fr. seconder, lat. secundare.

SECUNDÁR¹, secundare, s. n. Acul ceasornicului care arată secundele. – Secundă + suf. -ar.

SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ♦ Era secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, mamifere și pești osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.

SECONDÁ vb. I v. secunda.

SECUNDÁ, secundez, vb. I. 1. Tranz. A urma, a sprijini, a fi alături de cineva în acțiunile lui. Tineretul care l-a secundat nu era însă îndestulător de pregătit. SADOVEANU, E. 50. Capul statului n-ar avea să se teamă că nu va găsi cine să-l secundeze, de cîte ori va cere de la poporul său să-i dea sprijin pentru realizarea unei mari idei civilizatoare. ODOBESCU, S. III 338. ♦ (Franțuzism) A ajuta, a favoriza. Semănăturile... fiind secundate de un timp bun, au crescut. I. IONESCU, D. 298. 2. Intranz. (Muz.) A acompania. (Atestat în forma seconda) Are... la vioară numai trei coarde, dar secondează cu aceeași patimă. REBREANU, I. 12. Seconda atît de fals, că lui însuși îi era rușine. id. ib. 34. – Variantă: secondá vb. I.

SECUNDÁR¹, secundare, s. n. Acul ceasornicului care arată secundele. Îi ascultă ticăitul, numărînd clipele... o dată cu săriturile măsurate ale secundandui. ARDELEANU, D. 56. ◊ Fig. Un secundar fantastic punctează veșnicia. CAMIL PETRESCU, V. 62.

SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă al doilea loc într-o succesiune. ◊ Era secundară = era mezozoică, v. mezozoic. (Învechit) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar; școală medie. Deși Apostol era silitor, tatăl hotărî să-l trimită, pentru cursurile secundare, la liceul din Năsăud. REBREANU, P. S. 35. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază și caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. (În opoziție cu principal) Care se plasează pe al doilea plan din punctul de vedere al importanței. V. accesoriu. Problemă de ordin secundar. ▭ Pînă acum Ion-vodă juca un rol secundar în analele romîne și forma o lipsă în istoria universală. HASDEU, I. V. 213. ◊ Medic secundar = medic care ocupă locul al doilea, după medicul primar, într-un spital. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. (Fiz.) Raze secundare = raze X care însoțesc razele primare.

!secondá (a ~) vb., ind. prez. 3 secondeáză

secundár¹ adj. m., pl. secundári; f. secundáră, pl. secundáre

secundár² s. n., pl. secundáre

merișór (plantă) s. m., pl. merișóri

merișór (fruct) s. n., pl. merișoáre

perișór (bot., anat.) s. m., pl. perișóri

secundá vb., ind. prez. 1 sg. secundéz, 3 sg. și pl. secundeáză

secundár adj. m., pl. secundári; f. sg. secundáră, pl. secundáre

secundár s. n., pl. secundáre

BRĂBĂNÓC s. (BOT.; Pyrola secunda) merișor, perișor, (reg.) verdeața-iernii.

GRUPĂ SECUNDÁRĂ s. v. subgrupă.

KILOCICLU PE SECÚNDĂ s. v. kilohertz.

MERIȘÓR s. (BOT.) 1. (Vaccinium vitis-idaea) smirdar, coacăz-de-munte, (reg.) coacăză, cocăzar. 2. (Pyrola secunda) brăbănoc, perișor, (reg.) verdeața-iernii.

MERIȘÓR s. v. brăbănoi, cimișir, ghimpe, rozmarin-de-munte, saschiu, scoruș, smirdar, sunătoare.

PERIȘÓR s. (Maram. și Transilv.) păruț (~ din cap.)

PERIȘÓR s. (BOT.) 1. (Pyrola secunda) brăbănoc, merișor, (reg.) verdeața-iernii. 2. (Elymus asper) (rar) limă, (reg.) secăriță, iarba-părului.

SECUNDÁ vb. 1. v. asista. 2. v. acompania.

SECUNDÁR adj. 1. v. mezozoic. 2. v. liceal. 3. v. auxiliar. 4. v. subordonat. 5. colateral, lăturalnic, marginal, minor, neimportant, neînsemnat, (rar) lateral, (fig.) periferic. (O problemă ~.) 6. mic, minor, redus. (Problemă de importanță ~.) 7. v. neesențial. 8. episodic, neesențial. (Un rol ~ într-o piesă.)

SECUNDÁR adj. v. secund.

Secundar ≠ central, esențial, primar, principal

SECONDÁ vb. I. v. secunda.

SECUNDÁ vb. I. tr. 1. A ajuta, a sprijini, a însoți pe cineva în acțiunile sale etc. 2. (Muz.) A acompania. [Var. seconda vb. I. / < fr. seconder, cf. lat. secundare].

SECUNDÁR, -Ă adj. 1. Care nu vine decât în al doilea rând, de importanță mai mică; accesoriu. ◊ Medic secundar (și s.m.) = medic care, în urma unui concurs este admis să se specializeze într-o clinică; fenomen secundar = fenomen puțin important care apare în cursul unei boli. 2. Care urmează după primul; al doilea. ◊ (Geol.; și s.n.) Era secundară = mezozoic; propoziție secundară = propoziție subordonată, dependentă. // s.n. Ac al ceasornicului care indică secundele. [Var. secondar, -ă adj. / cf. fr. secondaire, lat. secundarius].

SECUNDÁ vb. tr. 1. a ajuta, a sprijini, a însoți pe cineva în acțiunile sale etc. 2. (muz.) a acompania. (< fr. seconder, lat. secundare)

SECUNDÁR¹, -Ă s. n. ac al ceasornicului care indică secundele. (< secund + -ar)

SECUNDÁR², -Ă adj. 1. în al doilea rând ca importanță, interes etc.; accesoriu. ♦ învățământ ~ = formă de învățământ de al doilea grad, care urmează celui primar; liceal, mediu; (ec.) sector ~ = ansamblu de activități economice în care materiile prime sunt transformate în produse industriale sau bunuri de consum; medic ~ = medic care, în urma unui concurs, este admis să se specializeze într-o clinică; fenomen ~ = fenomen puțin important care apare în cursul unei boli. ◊ (psih.) cu reacții lente, durabile și profunde. 2. care urmează după primul. ♦ era ~ă = mezozoic; propoziție ~ă = propoziție subordonată. (< fr. secondaire, lat. secundarius)

MERIȘÓR¹ ~i m. (diminutiv de la măr) Mic arbust din regiunile muntoase, cu frunze persistente, cu flori albe sau roz și cu fructe comestibile în formă de boabe roșii. /măr + suf. ~ișor

MERIȘÓR² ~oáre n. Fructul merișorului. /măr + suf. ~ișor

PERIȘÓR ~i m. (diminutiv de la păr) Plantă erbacee cu tulpina subțire, având frunze late, ovale și păroase, care crește în regiunile cu climă temperată. /păr + suf. ~ișor

A SECUNDÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A ajuta (la înfăptuirea unor acțiuni), aflându-se alături. 2) A însoți cu o melodie; a acompania. /<lat. secundare, fr. seconder

SECUNDÁR¹ ~e n. (la ceasornice) Ac care indică secundele. /secundă + suf. ~ar

SECUNDÁR² ~ă (~i, ~e) 1) Care ocupă un loc secund; situat pe al doilea loc; colateral. 2) Care este mai puțin important; de importanță mai mică; marginal. Rol ~. Produs ~. ◊ (Propoziție) ~ă propoziție dependentă de altă propoziție. /<lat. secundarius, fr. secondaire

secundà v. a ajuta, a favoriza, a servi pe cineva.

secundar a. 1. care vine în al doilea rând, accesoriu; 2. se zice de învățământul intermediar între cel primar și cel superior; 3. instituțiunile unde se capătă acest învățământ: școalele secundare se mai numesc gimnazii, licee, seminarii, externate.

*secundár, -ă adj. (lat. secundarius, fr. secondaire). Accesoriŭ, maĭ puțin important, de al doilea rînd: importanță secundară. Învățămintu secundar, școala secundară, care e între școala primară și universitate (liceu saŭ gimnaziu, seminariu, școala comercială, profesională ș.a.). Profesor secundar, profesor de școală secundară. Med. Care se arată după altele, vorbind de semnele boalelor. Geol. Era secundară, era caracterizată pin mulțimea reptilelor și a amoniților și pin aparițiunea păsărilor și mamiferelor.

*secundéz v. tr. (lat secundare, fr. seconder). Urmez ca ajutor: avocat secundat de secretaru luĭ. Ajut, favorizez: norocu a secundat geniu luĭ Columb.

SECUNDA vb. 1. a ajuta, a asista. (Îl ~ la operație.) 2. (MUZ.) a acompania. (Îl ~ la pian.)

secundar adj. v. SECUND.

SECUNDAR adj. 1. (GEOL.) mezozoic. (Era ~.) 2. liceal. (Învățămînt ~.) 3. accesoriu, anex, auxiliar, subsidiar. (Element ~ într-un mecanism.) 4. (GRAM.) dependent, subordonat. (Propoziție ~.) 5. colateral, lăturalnic, marginal, minor, neimportant, neînsemnat, (rar) lateral, (fig.) periferic. (O problemă ~.) 6. mic, redus. (Problemă de importanță ~.) 7. accidental, neesențial. (Un aspect ~.) 8. episodic, neesențial. (Un rol ~ într-o piesă.)

seconda prattica v. musica mensurata; monodie.

SECUNDÁR¹ (< secundă) s. n. Acul ceasornicului care indică secundele.

SECUNDÁR², -Ă, (< fr.) adj. 1. Care ocupă locul al doilea într-o succesiune, într-o ierarhie. ◊ (GEOL.) Eră s. = Mezozoic. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punctul de vedere al importanței; accesoriu (1). ◊ Propoziție s. (și subst. f.) ◊ Propoziție subordonată dependentă, în cadrul unei fraze, de propoziția principală din punctul de vedere al sensului. Medic s. = medic admis să se specializeze într-o clinică, după ce a susținut un concurs. Vegetație s. (asociație vegetală s.) = vegetație care apare (după îndepărtarea prin acțiunea omului a vegetației inițiale) ca urmare a dinamicii proprii a covorului vegetal (fără a fi semănată sau plantată de om), reflectând în compoziția ei floristică influența condițiilor locale de mediu. Se menține ca atare ca urmare a utilizării antropice moderate; dacă utilizarea antropică încetează, tinde să evolueze spre tipul de vegetație inițial, dacă presiunea antropică este prea mare se degradează. Asociațiile de pajiști folosite ca pășuni și fânețe în România au în cele mai multe cazuri caracter secundar, fiind formate în urma defrișării pădurii sau a rariștilor și tufărișurilor subalpine. Sin. vegetație seminaturală.

SECUNDÁR, -Ă adj. (cf. fr. secondaire, lat. secundaris): în sintagmele funcție secundară, parte de propoziție secundară, propoziție secundară, sens secundar și vocabular secundar (v.).

Disa racemosa L. (syn. D. secunda Sw.). Specie, care înflorește vara. Flori roșietice cu diametrul de cca 5 cm (labei în formă de limbă), cca 9, în ciorchine. Tulpină cca 0,70-0,80 m înălțime, la bază cu frunze lunguiețe așezate în formă de rozetă.

Echeveria secunda Booth. Specie originară din Mexic. înflorește vara. Flori dispuse în cime scorpioide, 12-20, cele de la bază de culoare portocalie, cele din vîrf galbene-aurii. Tijă florală de cca 30 cm înălțime. Plantă glabră. Frunze (verzi-glauce, groase, dese, spatulate) dispuse în rozetă cu diametrul de cca 15 cm.