secáră s. f. – Plantă graminee (Secale cereale). – Var. săcară. Mr., megl. sicară, istr. secǫrę. Lat. sēcāle (Diez, I, 373; Pușcariu 1493; REW 7763; Aebischer, ZRPh., LVI, 392-402), cf. ven. segăla și lat. sēcāle › alb. thëkëre, it. segale, prov. seguel, fr. seigle, cat. segle. – Der. secărea, s. f. (plantă furajeră, Bromus secalinus; chimen, Carum Carri); secărică, s. f. (chimen; rachiu de secară); secăriță, s. f. (chimen; plantă, Ramischia secunda); secăros, adj. (se zice despre grîul amestecat cu secară).