secărea definitie

2 intrări

12 definiții pentru secărea

SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.
SECĂREÁ, secărele, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul (Bromus secalinus). – Secară + suf. -ea.
SECĂREÁ s. f. (Bot.) Chimen, secărică. (Cu pronunțare regională) Fierbe holercă cu zahăr și cu săcărea pisată mărunțel. MARIAN, NA. 54. Săcăreaua sau săcărica... e bună de pus în rachiu. ȘEZ. XV 117.
!secăreá (plantă) s. f., g.-d. art. secărélei; pl. secăréle, art. secărélele
secăreá s. f., pl. secăréle
SECĂREÁ s. (BOT.; Bromus ramosus) (reg.) iarba-ovăzului, iarba-vântului.
SECĂREÁ s. v. chimen, chimion, molură, obsigă, secară.
secărí, secărésc, vb. IV (reg.; despre lanurile de grâu) 1. a curăța, prin tăiere sau prin smulgere, de secara crescută printre firele de grâu; a secărăți. 2. a umple de secară, a face pestriț cu secară.
secărea f. Bot. obsigă. [V. secară].
secăreá f., pl. ele (dim. d. secară). Ovsigă. Chimenn (carum carvi).
secărea s. v. CHIMEN. CHIMION. MOLURĂ. OBSIGĂ. SECARĂ.
SECĂREA s. (BOT.; Bromus ramosus) (reg.) iarba-ovăzului, iarba-vîntului.

secărea dex

Intrare: secărea
secărea substantiv feminin
secărică substantiv feminin
Intrare: secări
secări verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a