scriŭ, scris, a scrie v. tr. (lat. scribo, scribere, a scrie, rudă cu vgr. grápho; it. scrivere, pv. escrire, fr. écrire, sp. escribir, pg. escrever. D. lat. vine germ. schreiben). Fac litere, figurez cugetarea pin litere făcute cu condeiu, cu creionu, cu creta, cu mașina de scris orĭ alt-fel (V. tipăresc): copiiĭ învață să scrie, tu scriĭ prea plecat (facĭ literele prea plecate). Compun, redactez, exprim: tu scriĭ prea plecat (cu vorbe prea umilite), a scrie o carte, un articul. Întrebuințez cutare ortografie: a scrie fonetic. Adresez o scrisoare, corespund: ĭ-am scris ĭerĭ, ne scriem des. Înscriŭ, însemn numele undeva (de ex., într’o condică): m’a scris la miliție (Pop.). Descriŭ, zugrăvesc (vechĭ). Zugrăvesc, pictez (cp. cu rus. pisátĭ, a scrie și a picta). A fi scris, fi ursit, a fi destinat: ce ți-e scris în frunte ți-e pus. Scrie, e scris, zice, poruncește: așa scrie la carte, așa scrie legea (fals stă saŭ stă scris, după germ. steht!). – Vechĭ scris, scripț, scriseĭ, scris. Munt noŭ scrim, scrițĭ, a scri (după știm, știți, a ști). Ban. Trans. vest. a scria (după a tăĭa, ca și a învia din a învie).