scoábă f., pl. e (vsl. bg. sîrb. rus. skoba [de unde ung. eszkába,iszkába], scoabă, vsl. skoblĭ, skobelĭ, răzătoare, d. lat. scóbina, răzătoare, pilă. V. scobesc). Bucată de fer ale căreĭ vîrfurĭ îndoite în unghĭ drept se înfig în doŭă grinzĭ (orĭ alte lemne orĭ petre) ca să le ție unite. Un fel de răzuitoare dogărească. Paranteză ca scoaba. Fig. Iron. Om slab.