sburdá (-d, -át), vb. – A se zbengui, a se juca. – Var. zburda. Origine necunoscută, probabil expresivă, ca în sbănțui, sbengui, sbrehui etc. Explicațiile incercate pînă acum nu sînt convingătoare: din sl., cf. pol., ceh. burda „pachet, bagaj” (Cihac, II, 328); din lat. exvǒlĭtāre (Geheeb, Jb., IV, 32); din lat. abhorrĭdus (Skok, ZRPh., XLIII, 191; cf. REW 23); de la bord (Giuglea, Dacor., III, 592); din germ. Bürde „încărcătură” (Scriban). Apare din sec. XVII. Der. sburd, s. n. (jucat, zbenguit), rar; sburdăciune, s. f. (nebunie, ștrengărie; desmăț); sburdalnic, adj. (jucăuș, vesel); sburdălnicie, s. f. (jucat, ștrengărie); sburdatic (var. sburdatec), adj. (ștrengar, jucăuș); îmburda, vb. (Trans., a răsturna, a întoarce), pe care Pușcariu, Dacor., III, 838 și DAR îl derivă de la un lat. *imburdāre, din burdus „catîr”.