* sátiră f., pl. e (lat. sátira, infl. de vgr. sátyros, sátir și satiră, în locu formeĭ maĭ vechĭ sátura, „plină” subînț. lanx, farfurie, adică „farfurie plină” de tot felu de fructe, care se oferea Cereriĭ, apoĭ „farsă”. Sátura e fem. d. sátur, dim. satúllus, sătul. Cp. cu farsă, ghivecĭ, potpourri). Poemă saŭ și pĭesă în proză în care se critică și se ridiculizează vițiile: Sátirele luĭ Juvenal, Boileau, Eminescu. Genu satiric. – Fals satíră (fr. satire). V. menipeŭ.