sas definitie

34 definiții pentru sas

SAS1, sași, s. m. Persoană care făcea parte din populația germană colonizată, în sec. XII-XIII, în unele părți ale Transilvaniei – Cf. magh. szász.
SAS2, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.
SAS1, sași, s. m. Persoană care face parte din populația germană colonizată, între sec. XII și XIII, în unele părți ale Transilvaniei. – Cf. magh. szász.
SAS2, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul. – Din fr. sas.
SAS, sași, s. m. Persoană făcînd parte dintr-o populație germană stabilită în secolul XIII-XIV în unele regiuni ale Transilvaniei. Trec pe lîngă un grup de sași. BART, S. M. 34. – Formă gramaticală: (rar) sasă (TEODORESCU, P. P. 19) s. f.
sas1 (persoană) s. m., pl. sași
sas2 (încăpere) s. n., pl. sásuri
sas (persoană) s. m., pl. sași
sas (încăpere) s. n., pl. sásuri
BARBA-SÁSULUI s. v. barba-ursului, coada-calului.
SAS adj. v. săsesc. (Populație ~.)
ȘAȘ s. v. vultur.
SAS s.n. (Tehn.) Parte a unui canal între cele două porți ale unei ecluze. ♦ Compartiment dintr-un sistem tehnic care poate comunica alternativ cu alte compartimente sau cu exteriorul. [< fr. sas].
SAS s. n. 1. parte a unui canal între cele două porți ale unei ecluze. 2. compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, situat între două spații închise ori între un spațiu închis și exterior, putând comunica alternativ cu acestea. ◊ tub de oțel sau al unui cheson (3) pneumatic care leagă camera de lucru cu celula de aer. (< fr. sas)
sas (sáși), s. m. – Saxon din Transilvania. Sl. sasŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 327), din v. germ. sahso › germ. Sachse, cf. pol., ceh. sas, mag. szász (Gáldi, Dict., 96). – Der. săsoiacă (var. sască), s. f. (saxonă); săsesc, adj. (saxon); săsește, adv. (în dialectul sașilor); săsime, s. f. (comunitate de saxoni); sasău (var. saschiu, sasîu), s. m. (Trans., cununiță, Vinca minor), din mag. szászfu „floarea sasului” (Tiktin; Drăganu, Dacor., VI, 274), a cărui relație cu sb. sasa „anemonă”pare indoielnică (Cihac, II, 327).
Sas-Sebeș n. numele unguresc și vechiu românesc al orașului Sebeș.
Sasul m. 1. fiul lui Dragoș-Vodă și predecesorul lui Bogdan I, a domnit pe la 1360; 2. V. Iancu.
Sași m. pl. coloniști germani din Saxonia, aduși de regii unguri (1141-1235) în ținutul Sibiului și în țara Bârsei, acordându-le diferite privilegii. Ei numără vr’o 240.000 de suflete.
așáșĭ adv. (așa și -șĭ ca’n acelașĭ). Est. Vechĭ. Tot așa, asemenea: așașĭ aŭ perit. Chear: așașĭ acolo. – Și așeaș (așĭaș), așeșĭ, așășĭ. Azĭ în Bucov. așaș și șaș (rar). Chear la Al. așîșĭ.
Sas, Sáscă și Săsoáĭcă s., pl. Sașĭ, Saște și Săsoaĭce (germ. Sachse, Saxon; vsl. Sasĭnu, Sasu, pol. ceh. Sas, ung. Szasz. Cp. cu Rus, Ruscă). German din Transilvania: Sașiĭ aŭ fost adușĭ de la Rin de regiĭ ungureștĭ în ținutu Sibiuluĭ și țara Bîrseĭ între aniĭ 1141 și 1235.
șaș adv. V. așașĭ.
barba-sasului s. v. BARBA-URSULUI. COADA-CALULUI.
SAS adj. săsesc. (Populație ~.)
SĂSOAICĂ s. (înv. și reg.) săsoaie, (reg.) sască.
șaș s. v. VULTUR.
sas, sași, s.m. – Persoană care face parte din populația germană colonizată. Sasul, curs de apă care contribuie la formarea pârâului Botiza, afluent al Izei. – Din magh. szász.
CORNUL LUI SAS, localit. în Moldova. Aici, Ștefan Tomșa, domnul Moldovei, a înfrînt în iul. 1612 pe Constantin Movilă, care încerca să reocupe tronul țării cu sprijinul polonilor și al cazacilor. Azi com. Popricani, jud. Iași.
IANCU SASUL, domn al Moldovei (1579-1582). Fiu nelegitim al lui Petru Rareș. A dus o politică fiscală excesivă, introducând, în 1581, zeciuiala din boi, ceea ce a provocat o răscoală în ținutul Lăpușnei. Mazilit de Poarta Otomană la cererea marilor boieri, s-a refugiat în Polonia, dar a fost ucis la Lvov.
SAS, domn al Moldovei (c. 1354-c. 1358). Fiul și urmașul lui Dragoș.
SAS2 (< saxon, din n. pr. Saxonia; cf. magh. szász) s. m. Persoană aparținând populației germane originare din Flandra (flandrensi), din părțile Rinului și ale Mosellei, din Saxonia și colonizată în Transilvania, locuită de români, de către regii Ungariei Geza II (1141-1162), Bela III (1172-1196) și Andrei II (1205-1235). Prin colonizarea acestei populații regalitatea ungară urmărea consolidarea și extinderea stăpânirii în Transilvania, exploatarea ei sistematică, precum și asigurarea pazei sudice. În schimbul unor obligații financiare și militare față de regii Ungariei, aceștia din urmă au acordat s. importante privilegii (de ex. Andreanum, din 1224). Majoritatea urmașilor de azi ai acestor coloniști sunt etnicii germani, organizați în Forumul Democrat al Germanilor din România.
SAS1 (< fr.) s. n. Încăpere de mici dimensiuni prin care se comunică cu altă încăpere sau cu exteriorul. ◊ (TEHN.) Încăpere sau compartiment din interiorul unei hale sau al unei instalații, care separă sectoarele cu regim climatic sau tehnologic diferit prin intermediul căreia se poate face alternativ legătura cu oricare dintre acestea sau cu exteriorul. ♦ Tubul de oțel al unui cheson pneumatic pentru execuția fundațiilor, care face legătura între celula de aer și camera de lucru.
SAS etnic, < germ. Sachse „sas, saxon”, luat mai întîi ca prenume, devine nume de familie; rar indică originea etnică. 1. Sas Vvd, fiul lui Dragoș-Vodă; Sas pren. (Dm; Ard; 17 B I 312); Sas din Văcărești r. Roșiorii de Vede (16 B VI 94); – din Dudești (17 B IV 48); – Iancu Sasul Vvd (1579-1583) bastardul lui Petru Rareș cu o săsoaică. 2. Sasu fam.; -l (Buc); -l Cîrstea 1599 (Glos); Săs/eni, -ești, -eani (Dm), Sas/a, -ova ss. 41. 3. + suf. -cu, -ca + Sascu, și, pentru femei. Sasca prenume f. (Dm; Ștef; 16 A I 327, II 143; 16 B I 39); – Radul (AO XIX 135). 4. Săscio/ri, -aia ss. 5. Sascina f., olt. (Sd V 394); – sau Satina, nepoata Albului (Vit B 10).
a da cu sasu’ expr. (intl.) a evada; a dezerta.
a-i da sas expr. a pleca pe furiș; a pleca în grabă.

sas dex

Intrare: sas (persoană)
sas persoană substantiv masculin
Intrare: sas (încăpere)
sas încăpere substantiv neutru
Intrare: șaș
șaș
Intrare: Sas
Sas
Intrare: sas
sas
Intrare: barba-sasului
barba-sasului substantiv feminin articulat (numai) singular