1) sápă f., pl. e și săpĭ (lat. sappa, it. zappa, fr. sape, sp. zapa. D. rom. vine rut. sapa. V. țapină). O unealtă de fer lată ca o semilună fixată perpendicular pe o coadă lungă lungă de vre-un metru și jumătate și întrebuințată la scurmat pămîntu în agricultură. Lovitură de sapă, lucrare cu sapa: a da o sapă păpușoiuluĭ (a-l prășĭ). Muncă cu sapa, prașilă: mă duc la sapă. A ajunge în sapă de lemn, a ajunge la mare sărăcie. Sapa și lopata, nici o speranță, n’a maĭ rămas de cît mormîntu (pin aluzie la sapă [= hîrleț], care face groapa, și lopată [= hîrleț]), care aruncă înapoĭ pămîntu peste mort: de-acuma, sapa și lopata!