1) sálbă f., pl. e și sălbĭ (după uniĭ d. mlat. alba, mărgică cu un ex pus înainte, după alțiĭ, d. silva, adică „mulțime de mărgele” după cum și copaciĭ îs o mulțime, ceĭa ce fonetic și chiar semantic e plauzibil). Obĭecte de ornament (mărgele, scoĭcĭ și maĭ ales banĭ) înșirate pe un fir saŭ pe un lănțișor și purtate de femeĭ la gît. Fig. Iron. Salba draculuĭ, nepot (care aspiră la moștenirea unchiuluĭ). V. left și colier.