sac m. (lat. saccus, sac, d. vgr. sákkos, pînză groasă; it. sacco, pv. fr. sac, sp. pg. saco; vsl. sakŭ, sîrb. bg. rus. rut. pol. ceh. sak; germ. sack; ung. zsák. V. jac). 1. Mare torbă de pînză grosolană de cînipă care servește la dus grîne, ciment ș.a.: un om ducea în spate un sac cu orz.. 2. Conținutu acesteĭ torbe: calu a mîncat un sac de orz; pînza din care se fac sacĭ: îmbrăcat în sac. 3. (după rus. sak) Micĭog cu fundu maĭ ascuțit de prins pește ca cu un cĭorap maĭ mic (V. poclăŭ). Sacu cu grăunțe, chilipirurile politice: sacu cu grăunțe al ministruluĭ atrăgea mulțĭ partizanĭ. Sac (orĭ butoĭ) fără fund, 1. om care nu se maĭ satură, 2. om care știe multe și nu maĭ sfîrșește povestind. A umbla cu mîța’n sac, a face matrapazlîcurĭ. A intrat vulpea’n sac, ți s’a înfundat cu șmecheriile saŭ înțelepciunea ta. Șĭ-a găsit sacu peticu, s’au găsit întovărășițĭ doĭ oamenĭ răĭ saŭ ridiculĭ. V. țuhal, tăbol, harar.