SĂTÉSC, -EÁSCĂ, sătești, adj. Care aparține satului, privitor la sat, specific satului; de sat, de la sat. – Sat + suf. -esc.

SĂTÉSC, -EÁSCĂ, sătești, adj. Care aparține satului, privitor la sat, specific satului; de sat, de la sat. – Sat + suf. -esc.

SĂTÉSC, -EÁSCĂ, sătești, adj. Care ține de sat, care aparține satului, de (sau de la) sat. Sătescul clopot mare Stă p-ăst lăcaș d-aci. VĂCĂRESCU, P. 163.

sătésc adj. m., f. săteáscă; pl. m. și f. sătéști

sătésc adj. m., f. săteáscă; pl. m. și f. sătéști

SĂTÉSC adj. 1. v. rural. 2. rural. (Așezări ~ești.)

SĂTÉSC ~eáscă (~éști) Care este caracteristic pentru sate; propriu satelor; rural. Localitate ~ească. /sat + suf. ~esc

sătesc a. ce ține de sat și de locuitorii săi: școală sătească.

sătésc, -eáscă adj. (d. sat). De sat, rural: școală sătească. Acesta nu e un cuv. popular, ci cărtutăresc și greșit. Poporu ar fi zis sătenesc, ca orășenesc, țărănesc.

SĂTESC adj. 1. rural, țărănesc, (înv.) sătenesc. (Mediul ~.) 2. rural. (Așezări ~.)

FOAIE SĂTEASCĂ A PRINCIPATULUI MOLDOVA, prima publicație românească adresată cititorilor de la sate. A apărut la Iași, între 1839 și 1851. Redactori: Gh. Asachi, M. Kogălniceanu și C. Rolla.