sireácu, -ca adj. tot-de-a-una articulat, pl. eciĭ, ecile (vsl. sirakŭ, de unde vine și sărac). Săracu, demnu de milă saŭ de iubire, drăguțu (în semn de admiratiune ironică): tot demagogiĭ, sireciĭ, fac fericirea țăriĭ! – Și augm. sereĭcanu (Cr.).