sărac definitie

2 intrări

29 definiții pentru sărac

SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak.
SIREÁC, -Ă adj. v. sărac.
SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace incorecte. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de exprimare. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., scr. sirak.
SIREÁC, -Ă adj. v. sărac.
SĂLEÁC, -Ă adj. v. sărac.
SĂRÁC, -Ă, săraci, -e, adj. (În opoziție cu bogat) 1. (Despre oameni) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. Era odată un om sărac, sărac... n-avea nici casă, nici masă. SBIERA, P. 243. Ei erau atît de săraci, încît n-aveau după ce bea apă. ISPIRESCU, L. 174. Voinicel și sprintenel, Dar sărac ca vai de el. ALECSANDRI, P. P. 105. La omul sărac nici boii nu trag. ◊ Expr. Sărac lipit (pămîntului) v. lipit. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămînă săraci, decît să se îmbogățească prin mijloace incorecte. Mai bine să fiu sărac și curat, decît bogat și hulit de lume. ALECSANDRI, T. 65. ◊ (Substantivat) Dă-mă și dupun sărac, Numai să trăiesc cu drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 275. ♦ (Substantivat) Cerșetor. De-acum vor fi și ei bogați... Și vor avea și ei ce da Săracilor de-acum. COȘBUC, P. I 110. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. Au trecut ani la mijloc, și viața s-a scurs liniștită în casa săracă. DUNĂREANU, CH. 9. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat de oameni puțin avuți. 3. Lipsit de..., fără. Fratele cel sărac – sărac să fie de păcate – tot avea și el o păreche de boi. CREANGĂ, P. 37. Sărac de bunuri, frumusețe și spirit. EMINESCU, N. 72. ◊ Expr. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de agerime, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. Legume sărace în vitamine. ▭ Văzduhul era tot mai uscat și mai sărac în aer. DUMITRIU, P. F. 10. ♦ (Despre pămînt) Lipsit de componenții care îl fac propriu pentru agricultură; neproductiv, neroditor. Pămîntul de pe dealul Stănicuțului e sărac, dă roade puține. STANCU, D. 171. ♦ Fig. Lipsit de conținut, neexpresiv. Stil sărac. 4. (Exprimă o stare afectivă, de obicei compătimire, față de cineva sau de ceva) Vrednic de milă; biet, sărman, nenorocit. Turcului nu i-i atît de Tomșa, cît de lîna pe care o tunde de pe săraca țară ca de pe-o oaie. SADOVEANU, O. VII 148. Săraci ochișorii mei, Multă lume văz cu ei, Dar nu văz oameni de-ai mei... Sărac piciorușul meu De te-ai vedea-n satul meu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ (Substantivat) Dar, săracul, era în cele de pe urmă minute. NEGRUZZI, S. I 62. Cum nu i-au fost milă de bietul dobitoc?... săracul, nevinovat fiind, l-au omorît. DRĂGHICI, R. 65. ◊ (Substantivat, în expr., variind după gen, de obicei și după număr) Săracul (sau sărac) de mine (de tine etc.) = bietul de mine (de tine etc.). Să fiu chiar șchioapă, ce-i apoi? Că ce ți-e drag, tot drag rămîne! – Eu nu zic ba! Dar uite, joi Ni-e nunta, dragă, e ca mîne – Tu cum să joci? Sărac de noi! Să stai la masă-ntre bătrîne. COȘBUC, P. I 182. Na, c-am pățit-o, săracul de mine! ALECSANDRI, T. 381. Dacă nu ne-om jălui la d-ta... la cine să rîdicăm glasul, săracii de noi! id. T. I 170. ◊ (Epitetul e atribuit obiectului care pricinuiește starea de compătimire) Săracă străinătate, Mult ești plină de păcate Și n-am maică să mă cate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 173. ◊ (Exprimă simpatie, uneori cu o nuanță de ironie) Vai sărace poloboace, de te-ai face mai încoace! CREANGĂ, A. 139. Sărac plug cu șese boi, Dragu-mi-i mie de voi! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 27. – Variante: sireác, -ă (C. PETRESCU, Î. II 130, VLAHUȚĂ, CL. 116, CARAGIALE, O. I 54), (regional) săleác, -ă (SBIERA, P. 288, ȘEZ. II 79) adj.
SIREÁC, -Ă adj. v. sărac.
sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce
sărác adj. m., pl. săráci; f. sg. sărácă, pl. săráce
SĂRÁC adj., s. 1. adj., s. calic, necăjit, nevoiaș, oropsit, sărman, (livr.) mizer, (rar) mofluz, (înv. și pop.) neajuns, neavut, pirpiriu, (pop. și fam.) nepricopsit, (pop.) sărăcan, (înv. și reg.) mișel, slăbănog, (reg.) misăricios, oarfăn, obielos, pământit, (Ban.) bedaș, (înv.) measer, neputernic, neputincios, siromah, (fam., fig. și depr.) păduchios. (E un biet om ~ care trebuie ajutat.) 2. adj. v. biet. 3. adj. v. sărăcăcios. 4. adj. modest, sărăcăcios, simplu. ( O nuntă ~.) 5. adj. v. sterp. 6. adj. v. insuficient. 7. adj. redus. (Are un vocabular ~.) 8. adj. v. slab. 9. adj. v. comun.
SĂRÁC adj., s. v. orfan, văduv.
SĂRÁC s. v. cerșetor, milog.
Sărac ≠ avut, bogat, mănos, opulent
sărác (sărácă), adj.1. Nevoiaș, sărman. – 2. Amărît, nenorocit. – 3. Redus, meschin. – 4. Orfan. – Var. sireac. Sl. sirakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 326; Phlippide, II, 732; C. C. Giurescu, R. istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb. sirak „orfan”. – Der. sărăcan, s. m. (sărac); aracan (var. ăra, ira), interj. (vai), formă abreviată de la sărac (de mine), cf. Graur, BL, IV, 110-2; sărăcăcios, adj. (sărac, umil); sărăcesc, adj. (sărăcăcios); sărăcește, adv. (ca săracii); sărăci, vb. (a deveni sărac, a se ruina; a lăsa pe cineva fără resurse, a priva; a compătimi); sărăcie, s. f. (mizerie; lipsă, amărăciune; cu prep. de, în funcție adj., nenorocit, prăpădit); sărăcilă, s. m. (poreclă pentru un sărac; calic); sărăcime, s. f. (mulțime de săraci). Din rom. provine rut. saraka (Miklosich, Fremdw., 124).
SĂRÁC ~că (~ci, ~ce) 1) și substantival (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de existență; sărman; nevoiaș; mizer. ◊ La cel ~ nici boii nu trag se spune despre cineva căruia nu-i merge, care suferă eșecuri în orice întreprindere. 2) și fig. Care nu are în măsură suficientă ceea ce trebuie; gol. Ținut ~. 3) și substantival Care trezește milă; vrednic de milă; biet; nenorocit; sărman. ~cii sinistrați!~cul de mine (de tine) bietul de mine (de tine). /<sl. siraku
sărac a. 1. care n’are cele trebuincioase: oameni săraci; 2. care produce puțin: o țară săracă; 3. prost in felul său: hrană săracă; 4. vrednic de compătimire: săracul; 5. orfan: copil sărac de părinți. [Slav. SIRAKŬ]. ║ m. ce s’află în lipsă, cerșetor.
sărác, -ă adj. (vsl. sirakŭ, sărac, de unde vine și forma glumeață sireacu; bg. sîrb. sirak, orfan; rut. saraka, golan, cerșetor. V. sărman). Lipsit de cele necesare, sărman: un om sărac. Care nu produce mult, din care nu se poate cîștiga mult: pămînt sărac, țărĭ sărace. În mică cantitate saŭ lipsit de elementele necesare: o hrană săracă. Bĭet, sărman, demn de milă saŭ de ĭubire: Săracele florĭ scuturate de vînt! Săraca lume! Sărace de tine! Sărac cu duhu, smerit, modest (greșit tradus de uniĭ pin „prost”): fericițĭ ceĭ cu duhu, că a lor este împărăția cerurilor (Ev.). Sărac (orĭ) calic lipit pămîntuluĭ. V. lipit. Subst. Calic, cerșetor: un sărac la ușa bisericiĭ. Saraca’n de mine (est) saŭ îracul-de-mine saŭ rácul-de-mine (nord), strigăte de desperare serioasă saŭ glumeață îld. săroca de mine (din sărăca-mĭ de mine) saŭ săracu (în vechime: săracul) de mine, care se întrebuințează indiferent de gen de către bărbat saŭ de către o femeĭe. – În est sarac. În nord, în alintătura copiilor, salacu, bĭetu, drăguțu.
sireácu, -ca adj. tot-de-a-una articulat, pl. eciĭ, ecile (vsl. sirakŭ, de unde vine și sărac). Săracu, demnu de milă saŭ de iubire, drăguțu (în semn de admiratiune ironică): tot demagogiĭ, sireciĭ, fac fericirea țăriĭ! – Și augm. sereĭcanu (Cr.).
sărac s. v. CERȘETOR. MILOG.
sărac adj., s.v. ORFAN. VĂDUV.
SĂRAC adj., s. 1. adj., s. calic, necăjit, nevoiaș, sărman, (livr.) mizer, (rar) mofluz, (înv. și pop.) neajuns, neavut, pirpiriu, (pop. și fam.) nepricopsit, (pop.) sărăcan, (înv. și reg.) mișel, slăbănog, (reg.) misăricios, oarfăn, obielos, pămîntit, (Ban.) bedaș, (înv.) measer, neputernic, neputincios, siromah, (fam., fig. și depr.) păduchios. (E un biet om ~ care trebuie ajutat.) 2. adj. biet, nenorocit, nevoiaș, sărman, (livr.) mizer, pauper, (pop.) nemernic, păcătos, sărăcan, (înv. și reg.) ticăit, ticălos, (prin Munt. și Olt.) săget, (înv.) cainic, mișel, mișelos. (Un țăran ~; ~ul de mine!) 3. adj. mizerabil, sărăcăcios, umil. (Un interior ~.) 4. adj. modest, sărăcăcios, simplu. (O nuntă ~.) 5. adj. nefertil, neproductiv, neroditor, slab, steril, sterp, (rar) nerodnic, sărăcăcios, sec, (Transilv.) macru, (înv.) neproducător, sterpos. (Un sol ~.) 6. adj. insuficient, neîndestulător, nesatisfăcător, redus. (Un inventar ~ de utilaje.) 7. adj. redus. (Are un vocabular ~.) 8. adj. slab, (fig.) chior, orb. (O lumină ~.) 9. adj. banal, comun, neînsemnat, obișnuit. (Viața pictorului X e uimitor de ~.)
săleac, adj. – v. seleac („sărman”).
BEATI PAUPERES SPIRITU (lat.) fericiți (sunt) cei săraci cu duhul – Matei, 5, 3. Expresie care se folosește ironic pentru cei care, fără a fi inteligenți, reușesc în acțiunile lor.
MOARA SĂRACĂ v. Moara Vlăsiei.
SĂRAC, Gheorghe (n. 1938, sat Bălaia, jud. Bihor), tenor și cântăreț român de muzică populară și romanțe. Repertoriu folcloric autentic de cântece vechi specifice stilului bihorean, cântece tărăgănate, de șezătoare, jocuri. Stil bazat pe căldura și patosul interpretării; antologii și integrale ale romanței românești pe versuri de Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Octavian Goga, George Coșbuc.
SĂRAC adj. 1. – (Viciu 16); – Florin (MO 10 feb. 1949); -ul (Hur 92; Tec I). Săraca f., țig. (16 B IV 173); – fam. (Hur). 2. Sărăc/uț, P., mold. (Sd VII 350); -ești, -eni ss. 4. Sărăcită, V. (Tec I). 5. Valea Siracului t. (16 B I 187). 6. „Iraca baba” 1712 (Sd VIII 168), cf. expresia mold. „îracan-de-mine”.
aspirina săracului expr. (glum.) contact sexual
OM SĂRAC boschetar, burețar, golan, mațe-fripte, mațe-goale, pălmaș, purice flaușat, sărăcilă.
sărac cu duhul expr. (d. oameni) lipsit de inteligență / de spirit, prost.

sărac dex

Intrare: sărac
săleac admite vocativul adjectiv
sireac adjectiv admite vocativul
sărac adjectiv admite vocativul
Intrare: Sărac
Sărac