sap, a săpá v. tr. (lat. *sappare, d. sappa, sapă; it. zappare, fr. saper. D. rum. vine rut. sapáti, a săpa. – Pers. I și II sing. sap, sapĭ, în vest și săp., săpĭ, în est). Scurm pămîntu cu sapa saŭ cu alt-ceva, fac groape saŭ șanț cu hîrlețu: a săpa pămîntu la rădăcina unuĭ copac, a săpa o groapă, un puț. Gravez, zgîrîi adînc: a săpa un cuvînt pe peatră. Fig. Uneltesc peirea: dușmaniĭ l-aŭ săpat. (Asta nu e galicizm!). Prov. Cine sapă groapa altuĭa, cade singur într’însa, cine pregătește altuĭa rău, luĭ singur și-l pregătește.