SÎNIȘÓR, (1, 2, 3) sînișoare, s. n., și (4) sînișori, s. m. Diminutiv al lui sîn. 1. v. sîn (1). Na, taică, basmaua mea, Înfășoară mîna-n ea Și mi-o bagă-N sînișor, De mă scapă să nu mor. TEODORESCU, P. P. 683. 2. v. sîn (3). Sînișoru-i suspina, Ochișorii-i lăcrima. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. 3. v. sîn (7). De ce să-i zică astfel – Copca Rădvanului – acestui sînișor pe care Oltul îl îneacă în fiecare primăvară, iar șoseaua pare că l-a ocolit întotdeauna? GALACTION, O. I 62. 4. v. sîn (4). – Variantă: (Mold., învechit) sinișór (ALECSANDRI, P. I 99) s. m. și n.