rătutésc v. tr. (cp. cu ung. Ratoti ember, om din Ratot, localitate renumită pin oamenĭ proștĭ. Cp. cu tutuĭesc). Vest. Tutuĭesc, zăpăcesc, răcnesc: rătutită din palme, umbla rătutit (Iov. 240 și 246). V. refl. Se rătutise de beție. V. hututuĭ.