răstocí (răstocésc, răstocít), vb. – A devia apele unui rîu. Sl. rastečati „a împrăștia”, cf. sb. rastočiti (Candrea). – Der. răstoacă, s. f. (canal, braț arficial de rîu; dig, îngrăditură), cf. sl. rastoka (Miklosich, Slwa. Elem., 42; Cihac, II, 414; Conev 40).