RĂRÍȘ, rărișuri, s. n. Loc în pădure unde copacii sunt rari. ♦ (La pl.) Ochiuri de apă în mijlocul stufărișului din Delta Dunării. – Rar + suf. -iș.

RĂRÍȘ, rărișuri, s. n. Loc în pădure unde copacii sunt rari. ♦ (La pl.) Ochiuri de apă în mijlocul stufărișului din Delta Dunării. – Rar + suf. -iș.

RĂRÍȘ, rărișuri, s. n. Loc în pădure cu copacii rari (v. rariște); spațiu liber între copaci. Ciripea la pădure prin rărișul cel din crîng. HASDEU, R. V. 117. Tace cucul la răriș, la răriș, la cărpeniș. ALECSANDRI, P. P. 129. ◊ Fig. Macarie își învîrti de cîteva ori limba prin rărișurile din gură, unde nu mai avea decît trei dinți. STĂNOIU, C. I. 83. ♦ (Mai ales la pl.) Ochiuri de apă în mijlocul stufărișului din delta Dunării. – Pl. și: rărișe (TEODORESCU, P. P. 502).

răríș s. n., pl. răríșuri

răríș s. n., pl. răríșuri

RĂRÍȘ s. v. rariște, răritură.

Răriș ≠ desiș

RĂRÍȘ ~uri n. Pădure sau porțiune de pădure cu copacii rari; rariște. /rar + suf. ~iș

răriș n. rariște: tace cucul la răriș POP.

răríș n., pl. urĭ ca desiș d. des). Rariște, parte pe unde pădurea e rară saŭ pe unde păru e rar: îșĭ astupa rărișurile c’un pĭeptene (VR. 1927, 6-7, 379).

răriș s. v. RARIȘTE. RĂRITURĂ.