RĂCOÁRE, (3) răcori, s. f. 1. Temperatură ușor scăzută, frig moderat; răcoreală. ◊ Loc. adv. (De) la răcoare = (de) la un loc umbrit, răcoros. Pe răcoare = pe vreme răcoroasă, când nu este încă foarte cald. ◊ Expr. (Fam.) La răcoare = la închisoare. 2. Senzație de răceală pe care o produc unele obiecte la atingere. 3. (De obicei la pl.) Senzație de frig provocată de o stare patologică sau emotivă; fior. ◊ Expr. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile) = a speria tare, a îngrozi pe cineva. – Din rece.

RĂCOÁRE, (3) răcori, s. f. 1. Temperatură ușor scăzută, frig moderat; răcoreală. ◊ Loc. adv. (De) la răcoare = (de) la un loc umbrit, răcoros. Pe răcoare = pe vreme răcoroasă, când nu este încă foarte cald. ◊ Expr. (Fam.) La răcoare = la închisoare. 2. Senzație de răceală pe care o produc unele obiecte la atingere. 3. (De obicei la pl.) Senzație de frig provocată de o stare patologică sau emotivă; fior. ◊ Expr. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile) = a speria tare, a îngrozi pe cineva. – Din rece.

RĂCOÁRE, răcori, s. f. 1. (La sg., adesea în construcție cu verbele «a fi» sau «a lăsa») Temperatură ușor scăzută a aerului (care produce o senzație plăcută). Era răcoare, nu se găsea măcar o ferestruică prin care să străbată căldura cît de cît. GÎRLEANU, L. 30. Simt din ce în ce răcoarea pădurii. ANGHEL, PR. 172. Ia cerga asta și te-nvelește, că despre ziuă se lasă răcoare. CARAGIALE, P. 55. ◊ (Poetic, la pl.) Mi-au trimes puiul ravaș Să-i trimet flori cu răcori Să-i fie de sărbători. SEVASTOS, C. 145. ◊ Loc. adv. La sau de la (mai rar în) răcoare = într-un (sau dintr-un) loc răcoros. Se tolăniră fiecare... la umbră de copaci și la răcoare. ISPIRESCU, L. 369. Las aleanul să mă fure Și ascult de la răcoare Pitpalacul. EMINESCU, O. I 121. Și-i face-n răcoare Departe de soare Cuib de floricele. ALECSANDRI, P. P. 15. Pe (mai rar în) răcoare = pe vreme răcoroasă. Face-m-aș privighetoare De-aș cînta noaptea-n răcoare Doina cea dizmierdătoare. ALECSANDRI, O. 63. Astă-noapte pe răcoare Cînta o privighitoare. CONACHI, P. 162. ◊ (Familiar, mai ales în construcție cu verbele «a sta», «a băga») La răcoare = la închisoare. E foc pe tine, nu alta! Zice că nu te iartă pînă nu te vede la răcoare. REBREANU, I. 107. N-a pus foc la casa grecului pentru-o palmă? Și l-a băgat la răcoare. VLAHUȚĂ, O. A. 284. ♦ (Adjectival, neobișnuit) Răcoros. Răcoarele și limpedele pîrîu. EMINESCU, N. 16. Noaptea inundase pămîntul cu aerul ei cel negru și răcoare. id. ib. 22. 2. Senzație de răceală pe care o produc unele obiecte la atingere. Se făcu alb la față ca un mort. Simțea in palme răcoarea zidului. V. ROM. mai 1953, 121. ♦ (De obicei la pl.) Senzație de frig provocată de o stare patologică sau emotivă. Cînd a văzut hoțul că leul face calea-ntoarsă, a fost cuprins de răcoarea morții. SADOVEANU, D. P. 101. Apucîndu-l niște răcori reci de frică, începu a citi pe cărticica lui. ISPIRESCU, L. 100. Țipa Și se văieta Din gură de șarpe, Cu răcori de moarte. TEODORESCU, P. P. 447. ◊ Expr. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile) sau a-l trece (toate) răcorile = a înspăimînta (pe cineva); a se speria tare, a îngheța de frică. Voinicul cel care răcnea în bătălii de băga în răcori pe dușmani, grăi încet. SADOVEANU, O. I 104. De ce a băgat el în răcori, gîndești, pe toți împărații și pe papa de la Roma? CARAGIALE, O. I 91.

răcoáre s. f., g.-d. art. răcórii; pl. răcóri

răcoáre s. f., g.-d. art. răcórii; pl. răcóri

RĂCOÁRE adj. v. răcoritor, răcoros, reavăn, rece.

RĂCOÁRE s. răcoreală, (reg.) reveneală. (~ nopții.)

RĂCOÁRE s. v. arest, închisoare, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță.

Răcoare ≠ căldură

răcoáre (răcóri), s. f. – 1. Temperatură ușor scăzută. – 2. Închisoare. – 3. Frison. – Mr. arcoare. De la rece cu suf. -oare, ca dulcoare de la dulce, cf. unsoare, putoare etc. (Pușcariu 1454; REW 7109). Der. din lat. rĕcens, direct (Cipariu, Gram., 30), sau prin intermediul unui *rĕcor (Pascu, I, 37; Pascu, Beiträge, 12), este improbabilă, ca și cea din lat. rĭgōrem, cf. sard. arragore „îngheț” (Schuchardt, RF, I, 20; Wagner 88). Der. răcori, vb. (a fi mai rece; a se calma); răcorea, s. f. (volbură, Convolvulus tricolor); răcoreală, s. f. (temperatură mai rece, boare); răcoritor, adj. (care răcorește); răcoros, adj. (răcoritor, înviorător).

RĂCOÁRE răcóri f. 1) Stare atmosferică, care se caracterizează prin temperatura ușor scăzută a aerului. ~ea nopții. ◊ Pe ~ pe vreme răcoroasă. La ~ a) într-un loc răcoros; b) la pușcărie. A băga (sau a sta) la ~ a băga (sau a sta) la închisoare. 2) Senzație plăcută cauzată de o astfel de stare atmosferică. 3) mai ales la pl. fig. Senzație de frig cauzată de o emoție puternică. ◊ A băga (pe cineva) la răcori (sau în toate răcorile) a înspăimânta, a înfricoșa (pe cineva). [G.-D. răcorii] /rece + suf. ~oare

răcoare f. 1. vreme rece: noaptea pe răcoare; 2. boare friguroasă: armăsarul suflă răcoare ISP.; 3. pl. fiori: niște răcori o apucară; 4. fam. închisoare: l’a pus la răcoare. [Derivat din rece].

*răcoáre f., pl. orĭ (d. rece, răce saŭ d. lat. *recor, -óris, din recens, recent). Aer rece, dar nu chear frig saŭ ger: răcoarea uneĭ diminețĭ de vară. Pl. Fiorĭ de groază: l-aŭ apucat răcorile cînd a văzut poliția. A băga în răcorĭ, a îngrozi. La răcoare (iron.), la închisoare: ĭa du-l la răcoare!

răcoare s. v. AREST. ÎNCHISOARE. OCNĂ. PENITENCIAR. PUȘCĂRIE. TEMNIȚĂ.

RĂCOARE s. răcoreală, (reg.) reveneală. (~ nopții.)

răcoare adj. v. RĂCORITOR. RĂCOROS. REAVĂN. RECE.

RĂCORI s. pl. fiori (pl.) (Îl trec ~.)

a băga în răcori / în sperieți expr. v. a băga în boală (1.)

a fi la gros / la mititica / la pârnaie / la răcoare expr. a fi închis, a fi la închisoare.

a-l trece răcorile expr. (pop.) a se speria foarte tare.